Costel Enache, înaintea meciului cu Viitorul: Este un meci decisiv şi pentru noi şi pentru cei de la Viitorul

Antrenorul FC Botoşani a susţinut, joi, o conferinţă de presă înaintea meciului de luni, cu Viitorul. Costel Enache a menţionat că vrea eficienţă de la jucătorii săi. 

Antrenorul a spus că echipa este "condamnată" să câştige la Constanţa şi se aşteaptă la un joc echilibrat. 

„E un meci direct, e un meci decisiv şi pentru noi, şi pentru cei de la Viitorul. Văd un meci echilibrat, un meci în care ambele echipe vor fi foarte atente. Sper să fim noi cei care vom fi eficienţi, pentru că ne-am cam pierdut eficienţa şi lucrurile astea ne-au cam ţinut pe loc în ultima perioadă. Am marcat foarte puţin, deşi am reuşit să ajungem destul de consistent în zona de finalizare. Sper ca în jocul de la Constanţa să ne regăsim eficienţa. Suntem condamnaţi să facem asta. Suntem două echipe echilibrate, două echipe care am avut cam acelaşi traseu în campionat. Suntem două echipe care am fost constant acolo în zona play-off-ului”, a declarat Costel Enache.

Meciul dintre Viitorul şi FC Botoşani se va disputa luni, de la ora 20.45. Înaintea partidei, FC Botoşani ocupă locul 8, cu 36 de puncte, iar Viitorul locul 5, cu 38 de puncte. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...

ASTĂZI! Percheziții de amploare și case răscolite cu mascații, un trofeu de căprior de 5.000 de euro găsit de polițiști! (Video)

astăzi, 11:44

Astăzi, 7 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției ...

Un preot botoșănean, chemat să păstorească o nouă comunitate ortodoxă românească în Marea Britanie!

astăzi, 10:59

De la altarul unei biserici din Botoșani, unde și-a început drumul slujirii încă din copilărie, până la păstorirea unei noi comunități ortodoxe românești din Regatul U...