Costel Enache, înaintea meciului cu CSMS Iaşi din Cupă: Din păcate am ajuns să spunem că va fi un meci cât un sezon

Antrenorul FC Botoşani a susţinut, luni, o conferinţă de presă înaintea meciului, din Cupa României, cu CSM Iaşi. 

Costel Enache a precizat că meciul este unul cu o încărcătură specială, prin prisma mizei, calificarea în semifinalele competiţiei.

O victorie a botoşănenilor ar îndrepta lucrurile din ultima perioadă în opinia acestuia şi ar putea duce, în eventualitatea câştigării cupei, la o calificare în competiţiil europene. 

"Cu toţii ar trebui să fim conştienţi că este o oportunitate bună pentru noi de a îndrepta lucrurile. Este o şansă să ieşim în evidenţă, să ieşim în faţă. ne aştepată un joc greu, ştim cu toţii asta, un joc cu o echipă bine organizată defensiv cu valoare în compartimentul ofensiv, dar eu cred că şi noi suntem capabili şi avem argumentele noastre pentru a spera la calificare. Din păcate am ajuns să spunem că va fi un meci cât un sezon, cred că rămâne ultimul derby decisiv pentru un an întreg. Sperăm să găsim motivaţia necesară, energia, luciditatea şi să fim capabili să mergem mai departe. Cred că amblele jocuri din acest sezon le-am avut la îndemână. În meciul de acasă am avut 2-0 şi am avut ocazii mari la 3-2. Am avut şi o şansă la o ocazie mare a adversarului, dar cred că jocurile nu au stat într-un semn al dezechilibrului în defavoarea noastră. Şi la Iaşi cred că am avut ocazii foarte bune, nu cred că am meritat, după aspectul jocului, să pierdem. Am gestionat mai puţin bine un moment şi s-a făcut difernţa. Şi jocul de mâine văd un echilibru, nu unul care să aducă o echipă în prim plan în mod deosebit. Rămâne tot la fel să fim concetraţi pe fiecare fază de joc. Noi sutem foarte frustraţi, cel puţin eu, pentru că doar fotbalul poate să aducă o situaţie oarecum ilogică să pierzi un joc şi să avansezi un loc în clasament. Asta nu este o chestie matematică, eu sunt un om tehnic de felul meu şi caut explicaţii logice, dar acestea sunt regulamentele. Nu cu Iaşul anume avem o luptă. Nu Iaşul ne-a dat deoparte din play-oiff, cred că noi nu ne-am găsit luciditatea sau soluţiile pentru a confirma prima parte a campionatului. Noi suntem responsabili, nu cei care ne-au învins", a declarat Costel Enache. 

Meciul dintre FC Botoşani se va disputa, marţi, de la ora 17.30 pe Stadionul Municipal. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mamele cu mulți copii din județele Iași, Botoșani și Neamț s-au reîntâlnit într-o ediție aniversară „Cu dragoste pentru mame”

astăzi, 13:35

Departamentul Pro Vita a organizat în sâmbătă dimineață, 27 iunie, la Centrul de Evenimente „Agora” din Iași, întâlnirea „Cu dragoste pentru mame”,...

Noi informații privind avaria de la Stânca, directorul companiei de apă este la fața locului! (Foto)

astăzi, 12:40

Nova Apaserv S.A. Botoșani revine cu informații suplimentare privind avaria produsă la magistrala de alimentare cu apă DN 560 situată în zona Stânca, care afectează alimentarea cu ap...

La mulți ani! „Chirurgul sufletelor”, preotul botoșănean, împlinește astăzi 55 de ani!

astăzi, 12:16

Astăzi, 28 iunie, preotul din Hlipicenii Botoșanilor, „Chirurgul sufletelor”, împlinește vârsta de 55 de ani. Este unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici, căutat a...