`Caii de vis` ai familiei Iftime

`Caii de vis` ai familiei Iftime

 EchitaÅ£ia, este unul sporturile ÅŸi totodată din modurile de distracÅ£ie mai puÅ£in obiÅŸnuite în România, dar care tinde să se dezvolte din ce în ce mai mult. Dacă zona de sud a ţării ÅŸi în Ardeal, au apărut ma  

Totul a început mai mult în glumă, Vlad Iftime, fiul preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Botoşani, Valeriu Iftime, cumpărându-şi un cal din primii bani câştigaţi de el. Ulterior a mai cumpărat un cal şi pentru fratele său, după care pasiunea pentru acest sport şi pentru aceste animale, la făcut să mai achiziţioneze şi alţi cai, de această dată de rasă, ajungând în prezent să aibă 13 cai, toţi rasa lipiţan. Vlad Iftime, priveşte acest hobby al ca pe o posibilă afacere de viitor, ţinând cont că sunt multe persoane pasionate de echitaţie, dar care nu au avut unde să practice acest sport.

A început cu un cal

Iniţial, Vlad Iftime nu s-a gândit că va ajunge să aibă 13 cai de rasă şi o adevărată fermă, ci a dorit să îşi cumpere un cal care să fie al lui. Şi-a îndeplinit visul din primii bani câştigaţi. `Din primii banii câştigaţi mi-am cumpărat un cal, un cal negru cu coama albă. Nu am vrut să îmi i-au telefon sau altceva. Eu vroiam un cal pe care l-am cumpărat şi pe care îl ţineam la bunici`, a spus Vlad Iftime, care a ajuns în scurt timp să aibă patru cai. Astfel a fost nevoit să îşi cumpere teren şi să îşi amenajeze o mică fermă. După vreo câteva luni, a reuşit să îşi cumpere două hectare de teren, de la moştenitorii unui boier ce a avut o suprafaţă mare de teren arabil şi pădure în zona comunei Vf. Câmpului şi a construit iniţial un grad şi o casă. `În mai 2007 am început să construiesc un grajd şi o casă pe terenul cumpărat. Mi-a plăcut zona, pentru că este aproape de pădure şi în plus este accesibilă atât celor din Botoşani cât şi celor din Suceava`, a mai spus Vlad Iftime. Treptat, a început să facă investiţii, nevoit fiind şi de faptul că şi-a mai cumpărat cai, în prezent având şi un manej pentru cei care vor să călărească.

Centru de echitaţie 

Până acum investiţia se ridică la aproximativ un milion de euro, dar Vlad Iftime spune că nu se va opri şi doreşte să facă unul din cele mai moderne centre de echitaţie. Pentru acest lucru a fost la toate centrele de echitaţie din ţară pentru a vedea cum sunt organizate şi în plus a fost în Franţa, într-o localitate aflată la 40 de kilometri de Lyon, unde sunt numai puţin de patru astfel de centre, la o comunitate de 25.000 de locuitori. `Am vrut un centru de echitaţie, îmi doresc să ridicăm acest sport, considerat a fi un sport nobil. În plus este ceva nou şi pot spune că sunt un pionier al acestui sport în judeţul Botoşani`, a spus Vlad Iftime. Deocamdată Vlad Iftime nu intenţionează să cumpere cai de curse sau pentru concursurile de obstacole, ci preferă rasa Lipiţan, un cal specific pentru echitaţie şi pentru atelaje.

Cai pregătiţi pentru concursuri

În 2009, Vlad Iftime intenţionează să meargă la concursurile naţionale cu caii săi, spunând că pregăteşte echipa pentru sezonul competiţional viitor, echipă din care va face parte el împreună cu antrenorul centrului de echitaţie. `Pregătim echipa pentru concursurile de anul viitor. Vrem să participăm atât în proba de dresaj cât şi în cea de 40 de kilometri maraton. Eu sperăm să mergem cu două sau chiar trei echipe`, ne-a spus Vlad Iftime.

Cursuri de echitaţie

Până acum, clienţi au fost în special rude şi prieteni, puţini fiind cei care au auzit de acest centru de echitaţie şi care au venit pentru a învăţa să călărească. Cei drept că acest centru a fost oarecum cu circuit închis, dar între timp orice pasionat al acestui sport poate veni. Una din condiţiile obligatorii este ca iniţial să parcurgă un modul de 25 de ore în cazul în care nu ştie foarte bine să călărească. După cele 25 de ore, o persoană poate traseele prin pădurea aflată la câţiva zeci de metri de centrul de echitaţie. La aceste cursuri pot veni inclusiv copii, începând de la vârsta de cinci-şase ani.

Sport şi distracţie       

 

 

Cât priveşte următoarea perioadă, intenţionează să deschidă o pensiune cu câteva camere şi în afară de echitaţie, să aibă şi alte modalităţi de distracţie. Spre exemplu, in incinta centrului de echitaţie, intenţionează să mai amenajeze un teren de minifotbal, cu o suprafaţă sintetică şi un teren de tenis. De asemenea, vor fi biciclete şi ATV-uri pentru cei care doresc să meargă pe traseele din pădure. (S.B.)

Lipiţanii sunt deosebit de blânzi, inteligenţi, docili, foarte sensibili şi dispuşi să înveţe lucruri noi, pe care şi le însuşesc repede. Sunt totuşi o rasă temperamentală, cu multă personalitate şi cu o mare vioiciune. Îşi respectă călăreţul, dar se cer totodată respectaţi. Formatul corporal lateral este în general dreptunghiular, cu o talie de 155-160cm, o masă corporală de 500-525 kg. Trunchiul este cilindric, bine format, relativ lung, capul uscativ, cu profilul mai mult sau mai puţin convex, în funcţie de linie, urechi de mărime mijlocie, foarte mobile, ochii mari, expresivi, cu privire vioaie, gâtul foarte bine îmbrăcat în musculatură, bine prins de trunchi cu o forma tipica rasei, şi anume "gât de lebădă`, coama relativ abundentă.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Sănătății a început distribuirea iodurii de potasiu în farmacii!

Sunday, 13 October 2024

Sâmbătă, 11.09.2024, „în stocul Direcţiilor de sănătate publică şi a farmaciilor comunitare înscrise în program se mai aflau 27.936.239 comprimate iodură de potas...

CFR Călători suplimentează trenurile cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva: Cât costă o călătorie de la Botoșani!

Sunday, 13 October 2024

Au fost adăugate vagoane suplimentare încă de joi, iar pentru vârful de trafic estimat între 11 și 16 octombrie compania pune la dispoziția călătorilor întreaga capacitat...

Activități de informare preventivă desfășurate de ISU Botoșani în mai multe localități din județ! (foto)

Sunday, 13 October 2024

Vizate au fost locurile aglomerate din municipiile Botoșani și Dorohoi, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgenț...