Botoșani peste Manchester United! Topul echipelor cu cea mai mică vârstă de recrutare a jucătorilor

Studiul a fost făcut de CIES Football Observatory pe 48 de ligi și 800 de jucători din lume și ia în calcul perioada iulie 2019 până în prezent.

Botoșani peste Manchester United! Topul echipelor cu cea mai mică vârstă de recrutare a jucătorilor

   Foto: gsp.ro

Farul lui Gică Hagi (59 de ani) e lider la acest capitol, transferând jucătorii cu vârsta medie de 24,76 ani, fiind urmat de Rapid, cu 25,25 de ani și de FC Botoșani, cu 25,47 de ani. La „retrogradare” sunt Dinamo, CFR Cluj și Universitatea Craiova. La nivel european, șochează cifra lui RB Salzburg cu doar 20,93 de ani!

 

Campioana României e prima în Superligă la încrederea pe care continuă s-o acorde promovării tinerilor la echipa de seniori. Farul Constanța rămâne clubul din România ale cărei transferuri au cea mai coborâtă medie de vârstă din campionatul intern, pe baza statisticilor deținute de CIES Football Observatory din 2019 și până-n prezent, cu locul 206 în lume. Clubul lui Gică Hagi are cea mai redusă medie de la noi, cu vârsta de 24,76 ani, arată GSP.

 

Pe a doua poziție în Superligă se plasează Rapid, gruparea din Giulești având o medie de 25,25 ani a recrutărilor din ultimele cinci sezoane.

Podiumul Superligii este prins, suprinzător, de „lanterna roșie" din România pe criteriul punctajului, FC Botoșani. Moldoveni au media transferurilor la 25,47 de ani, locul 232 în lume, imediat în fața celor de la Manchester United (25,48)!

La polul de jos al clasamentului, CIES le-a așezat pe Dinamo (27,45 ani), CFR Cluj (27,47) și Universitatea Craiova (27,53), toate trei având o creștere medie de 1,5 ani față de perioada dintre 2014 și 2019.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...