Botoșăneanca Loredana Toma a câștigat trei medalii de aur la CE Haltere din Georgia!

​Sportivele Loredana Toma şi Irina Lepşa au cucerit împreună şase medalii, trei de aur, două de argint şi una de bronz, marţi, în limitele cat. 64 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Batumi (Georgia).

Loredana Toma a câştigat trei medalii de aur, la smuls cu 111 kg, după ce a ratat ultima tentativă, la 114 kg, la aruncat cu 128 kg, după ce a irosit ultima încercare, la 132 kg, iar la total cu 239 kg.

Lepşa a obţinut argintul la smuls, cu 102 kg, după ce a ratat la 100 kg, a cucerit bronzul la aruncat, cu 127 kg, iar la total a ocupat locul al doilea, cu 229 kg.

 

Italianca Giorgia Bordignon a luat bronzul la smuls, cu 101 kg, britanica Zoe Smith a luat argintul la aruncat, cu 128 kg (a fost mai grea la cântar cu 40 de grame faţă de Toma, n. red.), iar la total a luat bronzul, cu 224 kg.

România a ajuns la 12 medalii, dintre care şase de aur, două de argint şi patru de bronz. Elena Andrieş a cucerit trei medalii de aur, la cat. 49 kg, Loredana Toma a luat trei de aur la cat. 64 kg, Irina Lepşa a luat două medalii de argint la 64 kg (smuls, total) şi una de bronz (aruncat), medalii de bronz obţinând şi Cosmina Pană (cat. 45 kg, la stilul aruncat), Cristian Marian Luca (55 kg, la smuls) şi Sorina Hulpan (cat. 59 kg, la aruncat).

România participă cu 14 sportivi la competiţia de la Batumi, care oferă puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Loredana Toma s-a născut pe 10 mai 1995, în Botoșani, și a activat la început la Clubul Sportiv Botoșani, antrenată de Constantin Urdaș. Și-a petrecut copilăria la Ibănești, unde a fost descoperită, pe când avea doar 12 ani, de către selecționerii halterofili de la Clubul Sportiv. Loredana Toma face senzație în sport, câștigând trofee după trofee la campionatele de haltere. În lumea sportului este considerată a fi un adevărat fenomen, impresionând în campionatele naționale și internaționale prin rezultate remarcabile, unele cu adevărat surprinzătoare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...