Azi reîncepe Liga 1, dar nu se știu toate echipele! FRF trebuie să decidă care e a 14-a participantă
Stiri Botosani Friday, 22 July 2016 SportCu toate astea, încă nu se știu toate cele 14 participante la startul competiției, iar Comisia de Disciplină a FRF a primit aseară cartoful fierbinte al prezenței Rapidului în prima ligă.
Rapid București și-a asigurat pe teren promovarea în Liga 1, dar apoi a intrat în faliment. Ca atare, LPF a decis inițial că giuleștenii nu au dreptul de a participa în noul sezon al campionatului, urmând ca Poli Timișoara să-i ia locul între echipele care vor lua startul în noul sezon, anunțând acest lucru ieri, la amiază, într-o conferință de presă La doar câteva ore distanță, însă, Liga Profesionistă de Fotbal a organizat o nouă conferință de presă, prin care anunța că au apărut documente noi depuse de cei de la Rapid, care le-ar da dreptul să joace totuși în campionat, pe prima scenă.
Ca atare, șefii LPF, depășiți de situație, au cerut Comisiei de Disciplină a FRF să se reunească de urgență pentru a decide care dintre Rapid și Poli Timișoara trebuie să fie a 14-a echipă care va evolua în această ediție de campionat. FRF a răspuns chemării inamicilor de la LPF și a anunțat că astăzi, de la ora 10:00, se va întruni, într-o ședință extraordinară, Comitetul Executiv.
Probabil, tot azi se va reuni și Comisia de Disciplină (dacă nu, cel mai târziu luni) pentru a dezbate care dintre cele două pretendente, Rapid sau Poli Timișoara, are dreptul de a evolua în Liga 1.
Asta, în timp ce și UTA Bătrâna Doamnă solicită locul Rapidului în prima ligă. Situația este complicată. Fiecare dintre cele trei echipe emite pretenții justificate la al 14-lea loc între echipele care vor lua startul în sezonul 2016/2017 al Ligii 1. Timișorenii, prin vocea primarului Nicolae Robu, anunță că vor face plângere penală dacă nu vor fi ei cei aleși. Până la clarificarea situației, se știe un singur lucru.
Meciurile în care ar fi trebuit să evolueze Rapid - sau Poli Timișoara ori UTA - vor fi amânate. Astfel, cel puțin partida de luni, din prima etapă, Rapid-FC Botoșani, nu se va mai disputa în ziua și la ora stabilite inițial.
sursa: digisport.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!
În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...
Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!
Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...
Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă
Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde