Astazi aflăm dacă se amână începerea returului

Astazi aflăm dacă se amână începerea returului

 Cornel Sfaiter  

Preşedintele echipei FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, consideră că terenurile de joc ale formaţiilor din Liga a II-a şi a III-a au fost grav afectate de condiţiile meteo din ultima perioadă şi susţine că luni se va ştii cu siguranţă dacă începerea returului va fi amânată.

"Chiar dacă avem terenul cu drenaj, cu tot ce trebuie şi e unul dintre cele mai bune, ne confruntăm cu probleme. Este umezeală multă. Foarte mulţi colegi ai mei doresc ca meciurile să se amâne. Am discutat şi cu Federaţia să vedem dacă vom amâna returul. Luni vom ştii dacă se amână începerea returului la Liga a II-a şi a III-a", a declarat Cornel Şfaiter.

"Am avut un nucleu de 28 de jucători şi vă daţi seama că nu pot evolua toţi. Florin Ursu a avut o acidentare şi i-am plătit contractul, operaţia şi salariul pe toată durata accidentării. Noi nu am mai dorit să îl mai ţinem, pentru că în această iarnă a intrat în ultimele şase luni de contract şi am considerat că nu ne poate ajuta. Dacă el nu şi-a găsit un angajament până la acest moment, vorbeşte de la sine. Nici la Liga a III-a nu şi-a găsit loc. Nu mai era un jucător care să joace în lotul nostru. Aici nu va mai fi pensiune, cum a fost altă dată. Noi ne dorim jucători care să poată face saltul oricând la Liga I. Tot timpul au fost achitaţi banii, chiar dacă s-au dat mai târziu. Contractele mereu au fost plătite la zi", a mai spus Şfaiţer.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...