Prima competiție organizată în România pe un râu artificial de rafting, desfășurată în Parcul Regional de Agrement „Cornişa AquaPark & Sports” din municipiul Botoşani, a aliniat la start, sâmbătă, cinci echipe de sportivi.
„Mares outdoor events” din Brașov, „Voinița” din Arad, „Rafting Club Nehoiu” din Buzău, „Cornișa” și „Begginers Squad” din Iași se întrec în probele „Sprint Rafting”, „Head to Head”, „Slalom Caiac”, „Slalom Rafting” și „Caiac Boater”.
Evenimentul, intitulat „Cornişa IRF Rafting Cup 2021”, este organizat în colaborare cu Federația Internațională de Rafting şi Asociația Profesională de Rafting. La această primă ediție a campionatului participă și un concurent din Franța.
„Tratăm cu maximă seriozitate această competiție. Ne dorim să încurajăm şi să atragem tinerii să practice sportul pe apă, precum rafting, caiac, canoe şi de ce nu, să organizăm la Botoșani Campionatul European de Rafting”, a spus directorul Parcului de Agrement, Eugen Țurcanu.
Potrivit organizatorilor, membrii juriului sunt personalități din domeniul sportului de performanță, precum Mihai Mareş - jury judge și safety director, membru al Federației Internaționale de Rafting din 2011; Emilian Dumitrescu şi Veronica Dumitrescu - arbitri internaționali; Lidia Simionescu și Bianca Aitean - câștigătoare a Rafting Euro Cup 2016.