A trecut prin ororile războiului, a traversat anii grei ai comunismului și a salutat cu speranță și demnitate venirea democrației.
Veteranul Toader Arim a împlinit 104 ani. Viața sa este o lecție vie de curaj, perseverență și iubire pentru țară. Este dovada că răbdarea, demnitatea și tăria de caracter pot să înfrunte orice obstacol și să inspire generații întregi.
Toader Arim s-a născut pe 18 februarie 1922 în comuna Concești, județul Botoșani, fiind al doilea dintre cei cinci copii ai familiei Gheorghe și Aglaia Arim.
Copilăria și-o petrece la casa părintească urmând cursurile școlii primare în satul natal Concești.
Tatăl său făcând chirie cu căruța, încă de la vârsta de 10 ani l-a luat și pe el, mergând cu căruța încărcată de sumani la munte în Bucovina. Viața a fost dură cu el, crescând mai mare tatăl îl trimitea singur cu căruța încărcată cu valuri de sumani pe care le ducea la prelucrat la piuă în ținuturile Bucovinei apoi se întorcea acasă, parcurgând distanța de aproximativ 200 km dus-întors.
La 21 de ani, după doar câteva săptămâni de la căsătorie, a fost încorporat în armată la Dorohoi, fiind trimis pe front în perioada 1944‑1945 în cadrul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi, Compania a 4‑a Mitraliere, unde a luptat ca trăgător și a fost expus pericolului aproape permanent.
În luptele de la Otaci‑Soroca, pe 20 martie 1944, a fost rănit grav și și‑a pierdut trei degete de la mâna stângă, un sacrificiu pentru care a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de‑Al Doilea Război Mondial 1941‑1945”.
”Am participat pe front ca trăgător. Eram în pericol de moarte în orice moment. De altfel, mulți dintre camarazii cunoscuți de mine au murit, lăsând în urmă soții văduve și copii orfani. Momentul cel mai tragic a fost atunci când glonțul m-a rănit. Norocul meu că m-a găsit asistentul care era din sat cu mine, Chirică Pintilie, și m-a recunoscut. M-a luat în spate și m-a cărat până la vagonul amenajat acolo, unde mi-a acordat primele îngrijiri mie și celorlalți răniți. Apoi ne-au pus pe un fel de remorcă și, cu tractorul, ne-au transportat până la Ripiceni unde am fost îngrijiți, iar de aici ne-au trimis la diferite spitale din țară. Am fost operat la mâna stângă, pierzându-mi trei degete. După două luni de stat în spital am fost lăsat la vatră și m-am întors acasă, la familie. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trăit și am ajuns până aici”, a povestit venerabilul veteran.
După doi ani și șapte luni de serviciu militar, s‑a întors la familia sa și și‑a continuat viața, confruntându‑se cu greutăți, dar construindu‑și o familie: împreună cu soția Olga, au avut mai mulți copii, dintre care doi - Maria și Aurel Teodor - îi sunt alături și azi.
Cuplul a avut o căsnicie de 70 de ani, iar viața lor a fost un exemplu de devotament și stabilitate. După moartea soției nu s-a deznădăjduit, ci a mers mai departe, ajungând la venerabila vârstă de 104 ani.
Pe parcursul vieții lui, bădița Toader a trecut prin multe: război, întovărășire, cooperativizare, colectiv, comunism, democrație, etc. Parcă nici lui nu îi vine să creadă cum s-a scurs timpul și a ajuns la această vârstă.
La aniversarea celor 104 ani i-au fost alături membri ai familiei, primarul Maria Ilaș și viceprimarul Costel Grosu, dar și Pr. Alin Constantin Aroșoaie, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Concești.
