Unic în țară. Preoții din Botoșani, parteneri în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” (fotogalerie)

Parteneriatul dintre Biserică și pompieri continuă în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

„Și pentru că în fiecare lună, pe data de 10 organizăm acțiuni de informare  și educare preventivă în cadrul acestei campanii, alături de preoții care slujesc în Protopopiatul Botoșani ne adresăm, și de data aceasta, comunităților vulnerabile și familiilor numeroase”, precizează IJSU Botoșani.

 

Astfel, începând de sâmbătă, la sfârșitul fiecărei slujbe religioase, preoții vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, iar în gospodării să înceapă pregătirea mijloacelor de încălzire pentru sezonul rece.

„De la jocul copiilor cu focul și supravegherea permanentă a acestora, până la protejarea micuților de accidentele ce se pot produce în gospodării, toate se vor afla în atenția preoților, a părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani”, mai arată IJSU.

Potrivit sursei citate, dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Activitatea de sâmbătă s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.

(editor: R.A.)








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marian Neacșu, avertisment pentru noii prefecți și subprefecți: „Nu este suficient să ocupați o funcție” / „Voi urmări îndeaproape”

astăzi, 11:34

Noii prefecți și subprefecți au depus luni jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul și ministrul Afaceril...

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...