Un tânăr botoșănean a făcut ravagii cu trompeta într-un bar din Cluj (video)

Tinerii studenți de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca au făcut spectacol cum rar vezi într-un local din oraș. Folosind instrumentele expuse în bar și pe cele pe care le studiază, trupa încropită pe loc și condusă de Eduard Sandu, la trompetă, a pus lumea pe jar.

Potrivit stiridecluj.ro, petrecerea ad-hoc a avut loc la un local de pe Bulevardul Eroilor, frecventat de cei de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, dar și de studenții de la Teatru.

 

Orchestra a cântat melodii de petrecere românești, dar s-a jucat și cu alte hituri internaționale. „Vedeta” a fost trompetistul Eduard Sandu, din Botoșani, care urmează acum masterul la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a terminat și studiile la nivel de licență.

Sandu a spus la final că vineri seara totul a fost o improvizație.

„Multe piese le-am auzit așa, de câteva ori, și am cântat după ureche”, a spus acesta.

Imaginile cu el au devenit virale pe rețelele de socializare. Pasiunea pentru muzică se vede în ochii lui, iar martorii la reprezentația de vineri seara spun că acesta a cântat minim 3 ore, spre bucuria celor prezenți.

Se pare că acesta a pus pe roate și o orchestră cu care face furori la evenimentele la care este invitat. Imaginile vorbesc de la sine și nu mai au nevoie de nicio interpretare.

Clipul video poate fi vizionat AICI. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...