UAIC construiește, la Ștefănești, unul dintre cele mai moderne centre de cercetare ştiinţifică din Estul Europei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – prin insistența rectorului prof. univ. dr. Tudorel Toader, va reda orașului Ștefănești, din județul Botoșani, o clădire simbol. UAIC construiește, în cadrul Stațiunii de Cercetare și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, unul dintre cele mai moderne centre de cercetare ştiinţifică din Estul Europei.

Amplasată într-o zonă naturală de excepție, încadrată de rezervații floristice unice în lume, cu o istorie aparte, captivantă, Stațiunea de la Ștefănești (achiziționată de UAIC în anul 2007), a intrat, din anul 2020, într-un amplu și accelerat proces de reconstrucție, scrie aloiași.ro.

 

La Ștefănești au fost înființate deja două heleștee, unul dintre acestea fiind populat cu pește, au fost plantați peste 450 de pomi din diferite specii și soiuri, dar și o suprafață de 2,5 ha de viță de vie, au fost finalizate lucrările de branșare la rețeaua publică de apă și cea de electricitate.

În cea de-a doua etapă de dezvoltare a Stațiunii, care a demarat zilele trecute, va fi reconstruită clădirea principală – fostul conac boieresc Cordescu, urmând ca, în timp, să fie înființat și un spațiu de depozitare de tip pivniță.

„Stațiunea de la Ștefănești va deveni un loc de o strălucire aparte, aidoma proprietăților vestite din Franța, bineînțeles, cu respectarea arhitecturii inițiale. Va fi un loc unde vor putea fi invitați oaspeții noștri din țară și din străinătate, dar vom face, în primul rând, cercetare, studenții având condiții excelente de studiu”, susține prof. univ.dr.Tudorel Toader, rectorul UAIC.

În cadrul Stațiunii de cercetare de la Ștefănești va fi produs un brand unic – „Vinul lui Cuza”, înregistrat de UAIC la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) – atât numele, cât și designul etichetei, cu începere de la 31 ianuarie 2017 pentru o durată de 10 ani. Marca a fost înregistrată pentru clasa de produse vin, mai precis „Vinuri dulci; vinuri rozé; vinuri neacidulate, vinuri de masă; vinuri cu denumire de origine protejată; vin; vin roșu; vin alb; vin de struguri”.

Trebuie reamintit faptul că Ștefăneștiul se situa, cândva, printre podgoriile importante ale țării, vestit fiind pentru vinul roșu făcut în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, adorat printre alții de marele compozitor George Enescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Decizie DEFINITIVĂ: Botoșăneanul care și-a omorât iubita însărcinată își petrece restul vieții în închisoare!

astăzi, 14:01

Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de botoșăneaul de 45 d...

Exercițiu internațional de amploare în județul Suceava!

astăzi, 13:13

La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți. Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare È...

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Iași, pilotul a fost transportat la spital!

astăzi, 13:04

Luni, 28 septembrie 2026, pompierii militari au fost solicitați să intervină la Aerodromul Iași, după ce turnul de control a semnalat pierderea contactului radar cu o aeronavă. La fața locul...