Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie. Este una dintre cele mai importante zile ale creștinătății.

După 300 de ani de la întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumina credinţei creştine reuşise să pătrundă până la marginile îndepărtate ale Imperiului Roman. Ea a ajuns şi în provinciile Peninsulei Balcanice şi îndeosebi în provincia Macedonia, a cărei capitală era oraşul Tesalonic, unde în anii 51 şi 57 predicase Sfântul Apostol Pavel. Marea răspândire a creştinismului n-a bucurat însă pe împăraţii romani din vremea aceea, Diocleţian, originar din Iliria, şi Galeriu, zis şi Maximian, originar din Sardica, azi Sofia. Se cunoaşte că mama lui Galeriu era o daco-romană din cetatea Romula, azi localitatea Reşca din Oltenia, care s-a mutat după anul 248, din cauza năvălirii carpilor, în sudul Dunării, unde un oraş a primit, în cinstea ei, numele de Romulianum.

Atât Diocleţian, cât şi ginerele său Galeriu, zis şi Maximian, erau admiratori zeloşi ai culturii, religiei şi tradiţiilor păgâne ale romanilor. Pentru a opri răspândirea creştinismului, ei au dat, la începutul secolului al IV-lea, mai multe edicte de persecuţie, prin care au pornit mare prigonire împotriva acelora care se lepădau de cultul idolilor păgâni şi treceau la credinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În locul închinării la zei şi la idoli şi în locul superstiţiilor păgâneşti, creştinii învăţau pe oameni să se închine singurului, adevăratului Dumnezeu spiritual şi nevăzut, căci, după cum ne-a descoperit Domnul Hristos, „duh este Dumnezeu, iar cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan IV, 24).

Împăratul Diocleţian şi cezarul său, Galeriu, au luat mai întâi aspre măsuri contra creştinilor din provinciile sud-dunărene. Aproape toate cetăţile situate de-a lungul Dunării au dat numeroşi martiri în acest timp. Apoi, Galeriu, numit şi Maximian, a venit în cetatea Tesalonicului, să aplice edictele de persecuţie contra creştinilor. Ajungând aici, a poruncit să fie prinşi creştinii care propovăduiesc un Dumnezeu spiritual şi nevăzut şi nu se închină la statuile zeilor care se văd. Căci unii dintre păgâni, naivi, credeau că zeii chiar locuiesc în acele statui cioplite de oameni.

Creştinii ştiau că statuile zeilor sunt chipuri cioplite, făcute de mâini omeneşti, iar Dumnezeul cel adevărat, spiritual, negrăit şi nevăzut, nu poate locui în ele. Cu toate că Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii trupeşti de către oameni, după cuvântul dumnezeiescului Apostol Pavel, El nu este departe de fiecare dintre noi, „căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte XVII, 28).

Sfântul Dumitru, care era vestitorul credinţei celei adevărate a Domnului Hristos, a fost prins de ostaşii lui Maximian şi adus înaintea acestuia, care s-a mâniat foarte tare şi a poruncit să fie aruncat îndată în temniţă.

Maximian era mare iubitor de petreceri şi distracţii. Îi plăceau îndeosebi jocurile, întrecerile şi luptele dintre gladiatorii de la circ. El se lăuda mai ales cu un gladiator puternic, numit Lie, mult apreciat şi de păgâni pentru mărimea şi puterea lui. Nimeni nu putea să-l biruiască şi nici nu cuteza să se măsoare cu el, încât acesta ucisese mulţi bărbaţi, printre care unii erau creştini.

Având încredere în puterea nebiruită a lui Lie, împăratul Maximian îi îndemna pe cetăţeni să se întreacă în luptă cu favoritul său. Atunci, un oarecare tânăr creştin, numit Nestor, văzând pierderea atâtor vieţi care se făcea de păgânul Lie, ştiind că înaintea lui Dumnezeu nici un dar nu este mai preţios decât viaţa pe care le-a dăruit-o El, a mers la Sfântul Dumitru în temniţă şi i-a spus: „Bărbat al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie, ci te roagă pentru mine.”

 

Iar Sfântul Dumitru, însemnându-l cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci pe frunte, îi zise: „Şi pe Lie vei birui, pentru Hristos vei mărturisi.”

După întâlnirea cu Sfântul Dumitru, Nestor, având credinţă în ajutorul şi în puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, porni cu îndrăzneală să se lupte cu Lie cel puternic şi birui semeţia acestuia şi-l răpuse.

S-a mâniat tare împăratul Maximian văzând înfrângerea şi răpunerea lui Lie şi s-a ruşinat pentru lauda deşartă. Aflând că Sfântul Dumitru a încurajat şi a întărit pe Nestor, prin rugăciunile sale către Dumnezeul cel adevărat, împăratul a trimis ostaşi să-l străpungă cu suliţele, pentru că s-a făcut pricina înfrângerii lui Lie.

După aceasta, creştinii cucernici au înmormântat trupul Sfântului Dumitru pe locul pătimirii lui. Dar preacuratul şi cinstitul lui trup n-a fost supus, după legile firii, stricăciunii şi putrezirii, ci, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat şi a săvârşit în urmă multe fapte minunate şi tămăduiri de boale, cum aflăm din viaţa Sfântului.

Credincioşii oraşului Tesalonic din Grecia, unde se află până astăzi cinstitele sale moaşte, s-au bucurat în chip deosebit de binefacerile şi ocrotirea Sfântului Dumitru, îl cinstesc cu mare credinţă şi-l socotesc patronul şi ocrotitorul oraşului lor. Se crede că, după originea şi neamul părinţilor săi, Sfântul Dumitru era din cetatea Sirmium, aşezată pe râul Sava, un afluent al Dunării.

În amintirea pătimirii pentru Hristos a Sfântului Dumitru, acest oraş a primit numele de Mitroviţa, oraş care există până astăzi cu acest nume în Serbia.

Sfântul Dumitru se bucură de mare cinstire din partea credincioşilor români de pretutindeni. În unele părţi de la munte ale ţării noastre, credincioşii ţin în seara ajunului sărbătorii Sfântului Dumitru o veche şi frumoasă datină, păstrată din generaţie în generaţie. Copiii satelor aprind în această seară focuri pe la răspântii, numite „focul lui Sâmedru”. Iar bunii credincioşi, bărbaţi şi femei, vin din toate părţile şi le împart tuturor daruri. Se creează astfel, prin păstrarea acestei datini străvechi, o comuniune de iubire şi de bucurie duhovnicească între toţi credincioşii care iau parte la ea. Această străveche datină şi însuşi cuvântul „Sâmedru” arată că sărbătoarea Sfântului Dumitru e foarte veche la noi, românii.

Astăzi este și ziua în care, în tradiţia populară se spune că se usucă toate plantele şi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros. Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.

În Ajunul sărbătorii, în satele din Muntenia se aprind focuri, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoşi tot anul. Bătrânii satului spun că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi.

Focul are rol purificator şi protector, apărând împotriva relelor, necazurilor şi ţinând la distanţă fiarele codrilor. În satul românesc se crede totodată că şi morţii vin să se încălzească la aceste focuri. Mai mult, focul este menit să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte.

Cei tineri sar peste foc, chiuie şi joacă, în speranţa că se vor căsători în curând. În gospodăriile autohtone, femeile au datoria de a împărţi copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se ţin slujbe speciale.

 

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi pun cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Tot pe 26 octombrie, pentru a şti ce iarnă îi aşteaptă, oamenii urmăresc mai multe semne în natură. Dacă în această zi este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă. Tot acum, dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele. În ziua Sfântului Dumitru, credincioşii merg la biserică şi împart grâu fiert pentru sufletele celor morţi.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. Acesta a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului.

Dimitrie nu a ascuns că este creştin și acest lucru i-a cauzat. A fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creştinii erau victime sigure. Potrivit tradiţiei, Nestor – un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase.

Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: „Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi”. Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.