CreÈ™tinii ortodocÈ™i îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie. Este una dintre cele mai importante zile ale creÈ™tinătății.
După 300 de ani de la întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumina credinÅ£ei creÅŸtine reuÅŸise să pătrundă până la marginile îndepărtate ale Imperiului Roman. Ea a ajuns ÅŸi în provinciile Peninsulei Balcanice ÅŸi îndeosebi în provincia Macedonia, a cărei capitală era oraÅŸul Tesalonic, unde în anii 51 ÅŸi 57 predicase Sfântul Apostol Pavel. Marea răspândire a creÅŸtinismului n-a bucurat însă pe împăraÅ£ii romani din vremea aceea, DiocleÅ£ian, originar din Iliria, ÅŸi Galeriu, zis ÅŸi Maximian, originar din Sardica, azi Sofia. Se cunoaÅŸte că mama lui Galeriu era o daco-romană din cetatea Romula, azi localitatea ReÅŸca din Oltenia, care s-a mutat după anul 248, din cauza năvălirii carpilor, în sudul Dunării, unde un oraÅŸ a primit, în cinstea ei, numele de Romulianum.
Atât DiocleÅ£ian, cât ÅŸi ginerele său Galeriu, zis ÅŸi Maximian, erau admiratori zeloÅŸi ai culturii, religiei ÅŸi tradiÅ£iilor păgâne ale romanilor. Pentru a opri răspândirea creÅŸtinismului, ei au dat, la începutul secolului al IV-lea, mai multe edicte de persecuÅ£ie, prin care au pornit mare prigonire împotriva acelora care se lepădau de cultul idolilor păgâni ÅŸi treceau la credinÅ£a Domnului ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În locul închinării la zei ÅŸi la idoli ÅŸi în locul superstiÅ£iilor păgâneÅŸti, creÅŸtinii învăţau pe oameni să se închine singurului, adevăratului Dumnezeu spiritual ÅŸi nevăzut, căci, după cum ne-a descoperit Domnul Hristos, „duh este Dumnezeu, iar cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh ÅŸi în adevăr” (Ioan IV, 24).
Împăratul DiocleÅ£ian ÅŸi cezarul său, Galeriu, au luat mai întâi aspre măsuri contra creÅŸtinilor din provinciile sud-dunărene. Aproape toate cetăţile situate de-a lungul Dunării au dat numeroÅŸi martiri în acest timp. Apoi, Galeriu, numit ÅŸi Maximian, a venit în cetatea Tesalonicului, să aplice edictele de persecuÅ£ie contra creÅŸtinilor. Ajungând aici, a poruncit să fie prinÅŸi creÅŸtinii care propovăduiesc un Dumnezeu spiritual ÅŸi nevăzut ÅŸi nu se închină la statuile zeilor care se văd. Căci unii dintre păgâni, naivi, credeau că zeii chiar locuiesc în acele statui cioplite de oameni.
CreÅŸtinii ÅŸtiau că statuile zeilor sunt chipuri cioplite, făcute de mâini omeneÅŸti, iar Dumnezeul cel adevărat, spiritual, negrăit ÅŸi nevăzut, nu poate locui în ele. Cu toate că Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii trupeÅŸti de către oameni, după cuvântul dumnezeiescului Apostol Pavel, El nu este departe de fiecare dintre noi, „căci în El avem viaÅ£a, miÅŸcarea ÅŸi fiinÅ£a” (Fapte XVII, 28).
Sfântul Dumitru, care era vestitorul credinÅ£ei celei adevărate a Domnului Hristos, a fost prins de ostaÅŸii lui Maximian ÅŸi adus înaintea acestuia, care s-a mâniat foarte tare ÅŸi a poruncit să fie aruncat îndată în temniţă.
Maximian era mare iubitor de petreceri ÅŸi distracÅ£ii. Îi plăceau îndeosebi jocurile, întrecerile ÅŸi luptele dintre gladiatorii de la circ. El se lăuda mai ales cu un gladiator puternic, numit Lie, mult apreciat ÅŸi de păgâni pentru mărimea ÅŸi puterea lui. Nimeni nu putea să-l biruiască ÅŸi nici nu cuteza să se măsoare cu el, încât acesta ucisese mulÅ£i bărbaÅ£i, printre care unii erau creÅŸtini.
Având încredere în puterea nebiruită a lui Lie, împăratul Maximian îi îndemna pe cetăţeni să se întreacă în luptă cu favoritul său. Atunci, un oarecare tânăr creÅŸtin, numit Nestor, văzând pierderea atâtor vieÅ£i care se făcea de păgânul Lie, ÅŸtiind că înaintea lui Dumnezeu nici un dar nu este mai preÅ£ios decât viaÅ£a pe care le-a dăruit-o El, a mers la Sfântul Dumitru în temniţă ÅŸi i-a spus: „Bărbat al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie, ci te roagă pentru mine.”
Iar Sfântul Dumitru, însemnându-l cu semnul cinstitei ÅŸi de viaţă făcătoarei Cruci pe frunte, îi zise: „Åži pe Lie vei birui, pentru Hristos vei mărturisi.”
După întâlnirea cu Sfântul Dumitru, Nestor, având credinţă în ajutorul ÅŸi în puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, porni cu îndrăzneală să se lupte cu Lie cel puternic ÅŸi birui semeÅ£ia acestuia ÅŸi-l răpuse.
S-a mâniat tare împăratul Maximian văzând înfrângerea ÅŸi răpunerea lui Lie ÅŸi s-a ruÅŸinat pentru lauda deÅŸartă. Aflând că Sfântul Dumitru a încurajat ÅŸi a întărit pe Nestor, prin rugăciunile sale către Dumnezeul cel adevărat, împăratul a trimis ostaÅŸi să-l străpungă cu suliÅ£ele, pentru că s-a făcut pricina înfrângerii lui Lie.
După aceasta, creÅŸtinii cucernici au înmormântat trupul Sfântului Dumitru pe locul pătimirii lui. Dar preacuratul ÅŸi cinstitul lui trup n-a fost supus, după legile firii, stricăciunii ÅŸi putrezirii, ci, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat ÅŸi a săvârÅŸit în urmă multe fapte minunate ÅŸi tămăduiri de boale, cum aflăm din viaÅ£a Sfântului.
CredincioÅŸii oraÅŸului Tesalonic din Grecia, unde se află până astăzi cinstitele sale moaÅŸte, s-au bucurat în chip deosebit de binefacerile ÅŸi ocrotirea Sfântului Dumitru, îl cinstesc cu mare credinţă ÅŸi-l socotesc patronul ÅŸi ocrotitorul oraÅŸului lor. Se crede că, după originea ÅŸi neamul părinÅ£ilor săi, Sfântul Dumitru era din cetatea Sirmium, aÅŸezată pe râul Sava, un afluent al Dunării.
În amintirea pătimirii pentru Hristos a Sfântului Dumitru, acest oraÅŸ a primit numele de MitroviÅ£a, oraÅŸ care există până astăzi cu acest nume în Serbia.
Sfântul Dumitru se bucură de mare cinstire din partea credincioÅŸilor români de pretutindeni. În unele părÅ£i de la munte ale ţării noastre, credincioÅŸii Å£in în seara ajunului sărbătorii Sfântului Dumitru o veche ÅŸi frumoasă datină, păstrată din generaÅ£ie în generaÅ£ie. Copiii satelor aprind în această seară focuri pe la răspântii, numite „focul lui Sâmedru”. Iar bunii credincioÅŸi, bărbaÅ£i ÅŸi femei, vin din toate părÅ£ile ÅŸi le împart tuturor daruri. Se creează astfel, prin păstrarea acestei datini străvechi, o comuniune de iubire ÅŸi de bucurie duhovnicească între toÅ£i credincioÅŸii care iau parte la ea. Această străveche datină ÅŸi însuÅŸi cuvântul „Sâmedru” arată că sărbătoarea Sfântului Dumitru e foarte veche la noi, românii.
Astăzi este È™i ziua în care, în tradiÅ£ia populară se spune că se usucă toate plantele ÅŸi căldura intra în pământ, făcând loc anotimpului friguros. Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna ÅŸi înfrunzeÅŸte întreaga natură, Dumitru desfrunzeÅŸte codrul ÅŸi usucă toate plantele.
În Ajunul sărbătorii, în satele din Muntenia se aprind focuri, focurile lui Sâmedru, peste care sar copiii pentru a fi sănătoÅŸi tot anul. Bătrânii satului spun că focul alungă fiarele. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină ca aceasta să primească putere de a rodi.
Focul are rol purificator ÅŸi protector, apărând împotriva relelor, necazurilor ÅŸi Å£inând la distanţă fiarele codrilor. În satul românesc se crede totodată că ÅŸi morÅ£ii vin să se încălzească la aceste focuri. Mai mult, focul este menit să apere copiii care dănÅ£uiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleÅŸte.
Cei tineri sar peste foc, chiuie ÅŸi joacă, în speranÅ£a că se vor căsători în curând. În gospodăriile autohtone, femeile au datoria de a împărÅ£i copiilor fructe uscate, mere, nuci, covrigi, iar în biserici se Å£in slujbe speciale.
Sfântul Dumitru este considerat ÅŸi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. AceÅŸtia îÅŸi pun cojocul în mijlocul oilor ÅŸi aÅŸteaptă să vadă ce oaie se va aÅŸeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.
Tot pe 26 octombrie, pentru a ÅŸti ce iarnă îi aÅŸteaptă, oamenii urmăresc mai multe semne în natură. Dacă în această zi este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă. Tot acum, dacă luna va fi plină ÅŸi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele. În ziua Sfântului Dumitru, credincioÅŸii merg la biserică ÅŸi împart grâu fiert pentru sufletele celor morÅ£i.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. Acesta a trăit în timpul împăraÅ£ilor DiocleÅ£ian (284-305) ÅŸi Maximian (286-305). Din viaÅ£a sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului.
Dimitrie nu a ascuns că este creÅŸtin È™i acest lucru i-a cauzat. A fost întemniÅ£at. În vremea aceea, creÅŸtinii erau trimiÅŸi ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creÅŸtinii erau victime sigure. Potrivit tradiÅ£iei, Nestor – un tânăr creÅŸtin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase.
Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte ÅŸi îi va spune: „Du-te ÅŸi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi”. Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuÅŸeÅŸte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceÅŸte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliÅ£ele. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.