Tradițiile românilor: Astăzi a început Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului

În tradițiile românilor, un popor profund creștin ortodox, astăzi a început Postul Crăciunului. Astfel, din 15 noiembrie, începe unul din cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe, și se întinde până pe 24 decembrie.

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți credincioșii este ținut cu strictețe de credincioșii în întreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putința curățării trupești și sufletești.

Acesta închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Prorocului Moise, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți credincioșii să aștepte și să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie. În acest post credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de post.

În acest post se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânza și oua, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consuma mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, pește și vin.

Daca în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie atunci se face dezlegarea și la pește. În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma pesșe, vin sau untdelemn.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din faină și poame deoarece cu semințe a ajunat și Daniil prorocul și cei trei tineri din Babilon, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.

Se mănâncă untdelemn și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 și 20 Decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuiește Sfinții mai importanți.

Se face dezlegarea la pește pe când Biserica Ortodoxa prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea.

De asemenea, credincioșii pot manca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hramul bisericii.

Nu în ultimul rând, se face dezlegare la pește în zilele cu sfinți însemnați, dar și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie dacă zilele acestea cad Marți sau Joi. Cu atât mai mult, când Marțea sau Joia se întâmpla hramul bisericii.

Postul Crăciunului vine cu o mulțime de obiceiuri, superstiții și tradiții păstrate din moși-strămoși, care sunt respectate chiar și astăzi de mulți români. Spre exemplu, potrivit datinii, după Lăsatul Secului oalele în casă trebuie să fie așezate cu gura în jos, pentru a alunga paguba sau boala.

Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului

Așa cum spun bătrânii, vremea din postul Crăciunului este un indiciu care transmite cum va fi vremea în primăvara anului următor. Dacă vremea nu este foarte rea, se spune că primăvara va fi ploioasă.

Pe 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dacă este senin, se spune că vara va fi secetoasă. Tot în această zi se dă de pomană pentru cei care au murit fără lumină și se ung ferestrele și ușile cu usturoi pentru ca în casa respectivă „să nu intre farmece”.

Pe 29 noiembrie, în ajunul Sfântului Andrei este ”Noaptea strigoilor”, și potrivit tradiției, se ung ușile și ferestrele cu usturoi pentru a alunga strigoii, iar vitele se apără cu mac și sare. Se spune că dacă este lună plină și cer senin, iarna va fi prietenoasa, iar dacă sunt nori, vor fi zăpezi mari. Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se gătește cu usturoi și nu se împrumută din casă.

Ce este interzis să faci în Postul Crăciunului

Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, nu se lucrează în mină și nu se folosesc lucruri negre. De asemenea, femeile nu cos și nu opăresc rufe, pentru a nu se îmbolnăvi copiii. Acestora li se fac cruci pe frunte și mâini cu miere și dovleac, pentru a fi apărați de vărsatul de vânt.

De Sfântul Nicolae, considerat protector al femeilor și copiilor, se spune că dacă nu a nins va fi iarna grea și lungă.

Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează, se taie porcii și se spune că toți membrii casei trebuie să vadă sângele porcului, pentru a fi apărați de boli și a avea noroc. În Ajunul Crăciunului se mătură invers și nu se scoate gunoiul ca să nu se piardă norocul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Adolescent de 13 ani, mort după ce mopedul pe care circula s-a izbit de un tractor pe un drum din Suceava!

astăzi, 20:10

Un moped pe care se aflau doi tineri de 13 și 15 ani s-a izbit de un tractor care circula pe raza localității Bosanci din Suceava. Una dintre persoanele de pe moped (tânărul de 13 ani) a ...

Echipa ISU Botoșani, vicecampioana națională la minifotbal +40 de ani (OLD BOYS)! (foto)

astăzi, 19:30

"Cupa A.S.P.R la minifotbal +40 de ani” s-a desfășurat în perioada 12-15 noiembrie la Galați. Lotul sportiv OLD BOYS al ISU Botoșani este la prima participare și este format d...

Zeci de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în această săptămână!

astăzi, 18:40

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate pri...