Asociația „Grup Civic” Botoșani împlinește azi, 14 noiembrie 2020, un an de la înființare. În acest timp, organizația caritabilă s-a implicat în numeroase acte caritabile, acordând sprijin membrilor comunității aflați în situații limită, prin îmbunătățirea condițiilor de trai, prin ajutor material și sprijin moral.
„În doar 10 luni de implicare materială şi morală, au fost ridicate șapte case, din care cinci mai mari, pentru familiile cu copii, pentru că am afirmat întotdeauna că mi se rupe sufletul ori de câte ori găsesc copii cu aripile frânte de sărăcie, și două mai mici, pentru bătrânii singuri, aflaţi în situaţii limită, uitaţi de cei apropiaţi, iar alte 14 case au fost renovate.
Cu un bilanţ de peste 50 de cazuri rezolvate, din care 26 de familii, două persoane singure, bolnave, şi 20 de bătrâni aflaţi în imposibilitatea de a se bucura de un trai decent, la care adăugăm donaţiile pentru căminele de bătrâni şi pentru peste 1000 de persoanele vârstnice, singure, vulnerabile, şi cele pentru Sistemul Sanitar, unde am donat echipamente sanitare în valoare de peste 60.000 lei personalului medical aflat în lupta cu noul coronavirus, pentru Poliţie şi pentru 7 centre rezidenţiale de copii din subordinea Direcţiei pentru Protecţia Copilului, pot afirma că sunt acum că Împăratul din poveste, care, cu un ochi râde fiindcă a reuşit să ajute atât de mult şi să ofere un start frumos în viaţă unor copii, şi cu un ochi plânge, din cauză că, aşa cum am afirmat de nenumărate ori, sunt foarte mulţi oameni amărâţi în judeţ, credeţi-mă, am ajuns la mulţi şi le-am văzut necazurile”, a declarant Daniel Câșlariu, fondatorul Asociație „Grup Civic” Botoșani.
De asemenea, Câșlariu s-a implicat și în organizarea unor campanii, în cadrul cărora peste 5000 de copii au primit dulciuri și fructe, implicând în demersul său numeroase firme, echipe sportive și persoane fizice.
„Campania „5000 de zâmbete”, organizată în luna decembrie 2019, a adus un zâmbet pe buzele a 5150 de copii, cărora le-am dus dulciuri și fructe. În proiect,am reuşit să implic numeroase firme, echipe sportive şi persoane fizice. Campania a fost demarată în noiembrie, iar dulciurile au ajuns la 5150 de copii în doar trei zile. Este adevărat, beneficiarii direcţi ai acestor activităţi sunt persoanele aflate în dificultate. Implicit însă, beneficiază întreaga comunitate, prin oportunitatea de a descoperi abilităţi, de a fi alături de semenii aflaţi în nevoie şi de a contribui la ridicarea nivelului de trai al întregii comunităţi”, a adăugat Daniel Câșlariu.
Coordonatorul Asociație „Grup Civic” Botoșani declară că realizarea proiectelor propuse nu a fost întotdeauna ușoară dar susținerea primită din partea comunității și a voluntarilor a contribuit la finalizarea cu succes a acestora.
„Nu a fost uşor, de multe ori am căzut, dar ne-am ridicat şi am pornit mai departe, am învăţat să împărţim necazurile, pentru ca povara lor să fie mai uşor de purtat, şi să împărţim bucuriile, pentru ca ele să fie mai frumos de sărbătorit. Mulţumesc voluntarilor, care au fost alături de noi pe parcursul unui an întreg de trudă! Vă mulţumesc vouă, prieteni, oameni frumoşi, care aţi dăruit din puţinul vostru pentru aproapele aflat în necaz!
Fără voi, nu aş fi reuşit să aduc o rază de lumină în viaţa atâtor oameni.Mulţumesc celor care m-au susţinut şi încurajat, celor care mi-au întins o mână de ajutor când credeam că nu mai pot merge mai departe! Mulţumesc celor care mi-au pus piedici şi celor care m-au certat, pentru că am reuşit să descopăr cât de puternic sunt şi pentru că m-au ajutat să mă maturizez şi să învăţ din greşeli!Nu în ultimul rând, mulţumesc lui Dumnezeu, care mi-a arătat drumul potrivit şi m-a călăuzit în tot ceea ce am realizat! Sper să urmeze un an bun, un an în care Asociaţia Grup Civic Botoşani să nu dezamăgească şi să îşi vadă împlinite cele mai de cuviinţă gânduri! Noi mergem mai departe, alături de semenii noştri”, a conchis Daniel Câșlariu.