Teddy Ștefănescu, tânărul din Botoșani care a creat „isterie” în sală când l-a ironizat pe Cheloo în finala iUmor

Teddy Ștefănescu, tânărul care a fost catalogat drept „fiul” lui Șerban Copoț, a revenit în finala iUmor cu glume smart, în timp mimează timiditatea pentru un plus de efect, lucru remarcat de către jurați încă din timpul preselecțiilor.

Cu înclinații câtre actorie și talent în această zonă, Teddy Ștefănescu s-a prezentat în seara de gală iUmor de duminică, 4 decembrie 2022, cu o nouă idee inedită de moment, în aceeași notă simpatică. Nu l-a convins pe Cheloo data trecută, însă în finală și-a propus să „smulgă” un vot pozitiv și din partea rapper-ului, scrie Antena1.ro.

 

Teddy Ștefănescu, moment memorabil în finala iUmor, sezonul 13

„Data trecută am uitat ce banc voiam să vă zic și acum mi-am amintit. Data trecută nu vi l-am zis pentru că nu îl știam și acum nu vi-l mai zic pentru că e prost. În plus, era și porcos și se uită și profesorii mei de la școală…care deja le știu pe toate”, a fost replica ce a stârnit hohote de râs în sală.

Așa cum a obișnuit publicul, Teddy a inclus în numărul său ironii fine, ascuns sub masca „băiatului timid” care nici nu își prea știe textul.

„Vreau să vă mulțumesc, tuturor celor care m-ați votat, ca în cazul președintelui, practic, degeaba. Dar eu nu am venit să fac politică, am venit să fac istorie. Și n-o să vă mai zic niciun banc, că de azi sunt șmecher, fac ce vreau eu”, a continuat el.

„Seamănă și cu Mihai Petre. Dacă aș face eu un copil cu Mihai Petre, așa ar arăta”, a glumit Șerban Copoț, care a fost asemuit din punct de vedere fizic cu concurentul.

Punctul culminant al momentului său a fost acela în care Teddy Ștefănescu i s-a adresat direct lui Cheloo: „Domnul Cheloo, care s-a luat de mine la preselecții, îmi permiteți să vă vorbesc la per tu? De ce te-ai luat de mine, mă?!”. După replica în cauză, intonată cu mare patos, cei prezenți au izbucnit în râs, în frunte cu ceilalți concurenți din culise.

Numărul lui Teddy a avut efectul scontat, însă a fost cam scurt, în opinia juraților.

„Ce frumos te-ai descurcat. Bine tare, mi-a plăcut”, i-a spus Delia.

„Pe mine mă pune puțin pe gânduri că ești la fel acum, când s-a terminat numărul. În rest, foarte bine. Joci foarte bine. Interpretarea m-a uimit de-a dreptul”, a adăugat și Mihai Petre.

La fel ca în preselecții, Cheloo nu s-a lăsat nicicum convins: „Ai venit să faci istorie și ai făcut geografie. Sper să găsești ieșirea.”

Delia i-a luat apărarea tânărului concurent, contrându-se cu Cheloo în timpul jurizării: „El trebuie să ajungă la votul publicului pentru că este un tânăr extrem de talentat.”

„A fost un pic scurt..”, a punctat și Costel, în legătură cu durata momentului de finală al lui Teddy Ștefănescu. La final, Teddy a primit 3 Like-uri și un singur Dislike, din partea lui Cheloo.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...