Te plimbi prin parc? Atenție la păsările ocrotite de lege. Ce facem cu un ciuf de pădure căzut din cuib! (Foto, Video)

În fiecare primăvară, botoșănenii semnalează în parcuri prezența unor păsări mai puțin obișnuite. Și asta pentru că vorbim despre specii cunoscute ca păsări răpitoare de noapte.

În perioada primăverii, când puii de ciuf încep primele lecții de zbor, se întâmplă des ca aceștia să cadă pe pământ.

Uneori se rănesc, astfel că este nevoie de intervenția specialiștilor pentru ca puii să beneficieze de intervenții optime. De cele mai multe ori, însă, puii de ciuf sunt ”recuperați” de părinți, care reușesc să îi ridice înapoi în cuib.

Populația trebuie să știe că păsările sălbatice sunt ocrotite de lege și că pot interveni doar pentru a anunța Garda de Mediu.

Potrivit Cristinei Kashyap, comisar-şef în cadrul Gărzii de Mediu Botoșani, nu doar ciuful de pădure intră în categoria păsărilor ocrotite de lege. Vorbim despre ”bufnițe, berze, chiar și ciorile”, care sunt de asemenea apărate protejate de legislația în vigoare.

Zonele din Botoșani preferate de ciufi

Mai mulți botoșăneni ne-au semnalat, în această perioadă, prezența unor exemplare sălbatice în parcurile din oraș.



”Pentru ciufi, sunt anumite zone din municipiul Botoșani, cum ar fi Parcul Curcubeului sau Parcul Mihai Eminescu, unde sunt cuiburi. Și zona Tribunalului, unde se află cuiburi de ciuf, din experiența celorlalți ani aici s-au înregistrat cele mai multe solicitări din partea populației să mergem să preluăm exemplarele căzute”, ne-a declarat Cristina Kashyap, comisar-şef în cadrul Gărzii de Mediu Botoșani.

Primul sfat pentru cei care întâlnesc astfel de exemplare este de a nu se interveni decât la exemplare accidentate. Intervenție care presupune ca, în cazul în care un pui căzut din cuib este accidentat, să se contacteze Garda de Mediu.

”Noi mergem, verificăm, îl preluăm și îl ducem la un cabinet veterinar pentru a fi evaluat. Dacă nu are o aripă ruptă sau alte probleme medicale, puiul se eliberează după 2-3 zile”, a precizat comisar-șef Cristina Kashyap.

”Este și perioada în care puii învață să zboare”

Dacă, însă, puiul nu pare să fie accidentat, el trebuie lăsat în zona respectivă, eventual ridicat pe un tufiș pentru a nu veni vreo pisică să îl atace.

”S-ar putea ca părinții să vină să îi ajute să urce înapoi în cuib. De obicei, se întâmplă ca puii cei mai mici să fie împinși din cuib de către frații mai mari. Este și perioada în care puii învață să zboare. De aceea, nu ar trebui intervenit decât dacă puiul este accidentat sau dacă după 2-3 zile rămâne pe același amplasament și părinții nu au reușit să îl salveze”, a completat  Cristina Kashyap, comisar-şef în cadrul Gărzii de Mediu Botoșani.



Principala amenințare

Ciuful de pădure (Asio otus) este o specie apropiată de bufniță, care prezintă pe cap două moțuri lungi (ciufi). Are ochii portocalii și este întâlnit în special în zone împădurite, dar și în parcuri mari cu arbori maturi.

Potrivit pasaridinromania.ro, principala amenințare este legată de degradarea și pierderea habitatului propice prin defrișarea arborilor din apropierea zonelor agricole și a zonelor umede. Alte amenințări sunt reprezentate de utilizarea intensivă a pesticidelor în agricultură, ceea ce duce la diminuarea resursei de hrană (a rozătoarelor) și coliziunea cu autovehicule.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Emoții pentru absolvenții de liceu: De LUNI încep probele scrise la Bacalaureat!

Saturday, 27 June 2026

La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2026 se vor desfășura în perioada 29 iunie – 2 iulie în 9 cent...

Cupa „Sfinții Petru și Pavel” și-a desemnat câștigătorii: Militarii botoșăneni pe cea mai înaltă treaptă a podiumului! (Foto)

Saturday, 27 June 2026

Mai mult decât un turneu, o poveste despre pasiune și camaraderie! Cupa „Sfinții Petru și Pavel” și-a desemnat câștigătorii. Patru zile, cinci echipe, zeci de moment...

Un șofer care nu a oprit la timp pentru odihnă, tras pe dreapta pentru 9 ore la Botoșani!

Saturday, 27 June 2026

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29A, în comuna Suharău, un ansamblu de autovehicule, condus de un tânăr de 31 de ani,...