Tânăra din Botoșani care transformă istoria în artă prin fotografii și bijuterii inspirate din epoca medievală (Foto)

Tânăra din Botoșani care transformă istoria în artă prin fotografii și bijuterii inspirate din epoca medievală (Foto)

 Maria Artene  Foto: bzi.ro

Pasiunea pentru fotografie a apărut pe când, la Botoșani, era elevă în ultimul an de liceu, iar de atunci Maria se mândrește cu câteva serii impresionante de fotografii.

Fotografii inspirate din meșteșugurile tradiționale

Maria Artene s-a născut la Botoșani, dar, de 10 ani, locuiește în Iași. Astăzi în vârstă de 31 de ani, spune că și-a descoperit pasiunea pentru fotografie în ultimul an de liceu, datorită unui club foto fondat de un prieten de-al său.

De-a lungul anilor, și-a dezvoltat un stil unic de a fotografia, inspirat mai mult din arta clasică, și se mândrește cu o serie de fotografii prin care explorează teme precum portretul istoric și natura statică cu arme.

„Sunt născută și crescută în Botoșani, dar, de mai bine de 10 ani, locuiesc în Iași. Interesul pentru fotografie l-am dezvoltat destul de târziu, anume în ultimul an de liceu, atunci când un prieten fotograf s-a decis să își înființeze un club foto. Nu doar că ținea cursuri gratuite, dar organiza și tot felul de activități și ieșiri de grup, în care am avut ocazia să învăț de la alții. Datorez foarte mult persoanelor care m-au ajutat și care m-au inspirat. Nu cred că se poate numi un «stil» anume, în sensul în care noi, obișnuiți de a împărți artele sau meșteșugurile în stiluri sau curente. În principal, mă inspir mai mult din arta clasică decât din fotografii”, a spus Maria Artene.

Fotografa Maria Artene își găsește inspirația în arta clasică, în meșteșugurile tradiționale, iar, de-a lungul anilor, a fost înconjurată de oameni creativi. Poveștile acestora au inspirat-o și a reușit să creeze fotografii cu totul speciale.

„Colecțiile de care sunt cu adevărat mândră sunt seria de portrete istorice și seria de naturi statice cu arme. Nu am avut mereu acest stil, pentru că dezvoltarea unui stil personal presupune multă experiență. Cel mai mult mă inspir din alte arte, în toate sensurile cuvântului! Admir manufactura și meșteșugurile, cinematografia, teatrul, machiajul sau pictura. Cred că un obiect sau o idee pot fi prezentate în mai multe moduri și sub mai multe forme”, a adăugat aceasta.

Maria Artene face parte din Asociația de reconstituiri istorice, numită „Ignis Vultus”, unde, alături de alți pasionați, recreează atmosfera Moldovei din secolul al XVI-lea.

„Protagoniștii din seria mea de portrete sunt membrii Asociației de reconstituiri istorice «Ignis Vultus», din care fac și eu parte. Reprezentăm civili și militari din Moldova secolului XVI, iar armele din recuzită sunt replici făcute în atelierul asociației, de către membri”, a spus Maria Artene.

Bijuterii inspirate din cele purtate de vikingi

Pe lângă fotografie, Maria Artene a început să creeze bijuterii inspirate din epoca antică și medievală. Aceasta se bazează pe documente arheologice disponibile online pentru a putea să recreeze bijuteriile din acea perioadă. Deși este încă la începutul acestui drum, ea plănuiește să își perfecționeze tehnica și să creeze piese din ce în ce mai complexe.



„În cadrul aceleași asociații mi-a venit ideea că aș putea face bijuterii, iar inspirația mi-o iau din bijuteria antică și medievală. Multe piese de tezaur au fost fotografiate și expuse pe internet, în ultimii ani, de către diferite muzee și instituții, iar multe publicații arheologice sunt puse la dispoziția publicului în format pdf și, astfel, am putut să le admir și să le reproduc. Cum sunt încă o începătoare în fabricarea bijuteriilor, în viitor, plănuiesc să continui să învăț, astfel încât să pot face piese mai complexe. De asemenea, plănuiesc să țin și un atelier cu publicul pe acest subiect, în cadrul Festivalului Istoric «Arte și Tehnici Medievale», care va avea loc la toamnă, odată cu aniversarea atestării documentare a orașului Iași”, a povestit Maria Artene. Integral pe Bună Ziua Iași…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Plățile informale către medici, interzise prin lege: Ce prevede proiectul legislativ adoptat de Camera Deputaților!

Monday, 24 March 2025

Proiectul legislativ care elimină plățile informale către medici a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților, în urma votului final din plen. Noile reglementări interzic orice formă...

Ministerul Muncii finanțează servicii sociale pentru vârstnici: „Vrem ca fiecare senior să ştie că nu este singur”!

Monday, 24 March 2025

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale organizează o nouă selecţie publică de proiecte pentru finanţarea unor servicii sociale destinate persoanelor vârst...

Mâine, pe Pietonalul Unirii, va fi marcată „Ziua Poliţiei Române“!

Monday, 24 March 2025

La celebrarea celor 203 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani invită cetățenii, mâine, 25 martie, ...