GELLU DORIAN
La sfarsitul saptamanii trecute s-a implinit la Botosani a treia editie a Congresului National de Poezie. Orasul a fost scotocit de poetii veniti din toate colturile tarii, unii patrunsi de adierea eminesciana, altii fermi in a re-aduce Poezia in fata lumii pentru ca ea, lumea, sa devina constienta de sine. La final, am adresat cateva intrebari scriitorului Gellu Dorian, initiatorul Congresului National de Poezie.
Reporter: De ce un Congres National al Poeziei la Botosani? Pentru ca, dincolo de mandria
locala si de discursurile politicianist-patriotarde, la Botosani, Cultura - in speta Poezia pare inca o Cenusareasa in cautarea boabelor sanatoase de grau, fara a da semne de lupta pentru starpirea neghinei.
Gellu Dorian: In parerea unora, poate, ce nu pot sau nu stiu cum sa iasa din prejudecatile care s-au osificat exista o astfel de parere imbratisata si de o constiinta colectiva lenesa. Un astfel de congres, initiat in 2004, cu destule ecouri si miscari de, cel putin, idei daca nu chiar si fapte, ar fi putut avea loc oriunde. Si cu atat mai mult la Botosani, cel putin din motivul ca de aici a plecat Mihai Eminescu, ca aici se acorda de 19 ani Premiul National de Poezie Mihai Eminescu, Opera Omnia si Opera Prima, aducand in randul cetatenilor de onoare ai orasului pe cei mai importanti poeti romani (ce oras poate concura cu Botosanii din acest punct de vedere?), ca aici este anual un flux de poeti importanti din Romania si asa mai departe. Nu este nici de neglijat faptul ca aici traiesc cativa poeti care conteaza… Dar acesta ar fi fost ultimul motiv pentru organizarea unui astfel de congres. Evident, el nu aduce mari avantaje pe cat ar aduce clasa politica, politicienii!, insa da mai multa si nobila perspectiva targului pe care multi localnici marunti, care nu stiu sa faca nimic, dar carcotesc, l-ar dori la fundul lumii. Or organizatorii acestui gen de manifestare culturala, inedita pe plan national, tocmai asta doresc – sa nu-l lase acolo unde-l baga cei mentionati, ci sa-l puna in evidenta, in constiinta lumii si sa devina orasul cultural pe care ni-l dorim. Numai cine nu observa eforturile care se fac pe plan cultural aici le confunda cu tendintele politicianiste ale unora care doresc sa scoata din orice efecte mitomanice, demagogice etc. Neghina exista si dupa ce graul devine paine si o mananca si cei ce nu l-au lucrat, asa cum Eminescu s-a ivit din noianul de caracudisti care i-au sufocat existenta, iar acum, altii mititei, cu posteritatea lui isi lustruiesc existenta. Ma bucur ca, prin actiunile initiate de mine, nu mi-am lustruit si nu mi-am facut existenta calata pe asa ceva, ci dimpotriva mi-am sacrificat-o in detrimentul grav al familiei mele, din pacate!
2.Pe ce mizeaza acest Congres? In lista de invitati figureaza tineri poeti, dar si scriitori din generatiile 70 - 80. Exista in literatura acel atat de des invocat conflict dintre generatii? Daca da, cat este el de constructiv?
Cum s-a vazut si la aceasta a treia editie, am tinut sa invitam poeti din toate generatiile, critici literari de asemenea, tocmai pentru a dovedi ca lupta intre generatii este doar in mintea celor ce si-o doresc ca pe un spectacol din care sa-si extraga barfele, fie literare sau de gang, insi ce nu sunt cu nimic mai presus fata de cei ce se uita la OTV sa vada daca au gasit-o pe Elodia. Miza unui astfel de congres este tocmai pentru a suda generatiile, pentru a mentine traditia si continuitatea in acelasi pas cu inovatia si provocarile perspectivelor ce par a elimina sau izola poezia de lumea care-si inlocuieste linistea sufletului, asigurata de poezie, cu zgomotul si furia unui timp pasager, de consum, ce ofera mult mai multe satisfactii imediat care, insa, usuca sufletul si creeaza premizele suficientei care duce la pierderea identitatii. Cultura este finalitatea unei existente, ca sa-l parafrazam pe Lovinescu, asa cum poezia, ca parte componenta a culturii unei natiuni, asigura identitatea maternitatii lingvistice, fara de care un popor poate fi lesne asimilat de un altul. Si cum tendinta globalizarii se impune si face si asa ceva, un astfel de congres trezeste intr-un fel spiritele de veghe. Numai in acest sens poate fi constructiva o astfel de initiativa. Dar, desigur, nu pentru cei doldora de prejudecati. Pentru ei este bun maidanul, care poate fi si pe Pietonalul Unirii, si-n Centrul Vechi, si-n sala de spectacole a teatrului, ori in consiliile din care, prin concursuri de imprejurari, fac parte.
3.Cum o duce poezia la Botosani? Are sanse Orasul Poeziei sa devina Orasul cu Poeti?
Nu exista un scop in sine sa devenim un oras de poeti
. Intr-un oras, la un moment dat, pot exista zeci de poeti, cum sunt acum la Botosani, fie ca unii dintre ei sunt doar intamplator blazonati astfel, facandu-si din cele cateva carti publicate prin diverse inlesniri financiare, carti de vizita si prin unele posturi locale de televiziune, facand reale deservicii poeziei in fata cititorului autentic, sau sa nu existe niciunul si poezia sa pulseze in inimile cititorilor. Sunt la Botosani poeti care vor conta, desigur, in viitor. Unii conteaza si acum, sunt in atentia criticii, in asteptarea confirmarii lor nationale. Unii au plecat de aici si au uitat, dar ei sunt rodul emulatiei botosanene, in acest sens. Emulatia se datoreaza si frecventelor manifestarii culturale organizate la Botosani: Premiul National de Poezie, Sezatorile iernii, Concursul National de Poezie Porni Luceafarul…
, Zilele Eminescu, in ianuarie si iunie, alte concursuri consacrate elevilor Nicoara
, Aripi deschise
si asa mai departe. Putine sunt orasele din Romania care ofera o astfel de plaja consacrarii poeziei, viabilitatii ei.
4.Piata Poeziei sau Poezia in piata... Care ar fi drumul pana la eficientizarea economica a comertului cu cartea de poezie, in speranta ca o piata a cartii, a Poeziei, isi va capata locul meritat fara ca acest fapt sa duca Poezia in piata, la tarabe, riscand sa arunce in derizoriu un domeniu al culturii care, de-a lungul istoriei, s-a dovedit ca a sprijinit epoci sau a pornit revolutii?
Piata Poeziei, cum spui, este doar la masa de lucru a poetului. Niciodata cartea de poezie nu o sa aiba o piata de desfacere asemanatoare cu cea a pietei de carne. Nici macar cu cea a pietei de carte comerciala, cum se mai intampla acum cu genurile literare comerciale, care insa nu ofera decat satisfactii estivale sau multumesc minti ce se lafaiesc in telenovele si combinatii estetice de prost gust. Poezia n-a fost niciodata o marfa de piata, chiar daca unii poeti au adus-o in piata, pe un anumit gen lacrimogen-social, a la Paunescu, chiar daca unele texte au insufletit piete intregi de oameni aflati in momente cruciale ale societatii. Poezia se simte bine in cercuri restranse, ezoterice uneori, atunci cand este inteleasa si salveaza suflete ce duc mai departe frumosul. In rest, se bate toba, se vrea glorie, se vrea succes imediat, dar, desigur, aceste forme stimulative nu duc decat la o moarte estetica rapida. Si nu acesta este scopul Poeziei!
5.Are acest Congres National al Poeziei rolul de a reaminti rolul scriitorului in societate, in viata cetatii? Sau ramane un manifest cu circulatie inchisa, cu rol organizatoric, de breasla?
Prin apelurile lansate are si menirea de a starni, cel putin, si atentia celor din jur, sa atraga spre lectura poeziei pe cei ce au si menirea de a legitima existenta Poetului intr-o societate de consum, politizata si interesata doar de existenta de maine nu si de cea de poimaine. Congresul de anul acesta a tinut de, deja, traditia acestui gen de manifestare, avand, in primul rand, un scop tehnic, de organizare a unui comitet care sa initieze diverse demersuri catre cei indrituiti sa sprijine si o astfel de preocupare sociala, speciala, catre care se indreapta destui de multi, fara insa a mai avea perspectiva unei recunoasteri sociale ca pe vremuri, cand poetul era o autoritate deosebita, un centru social de luat in calcul, nu o batjocura cum este, in cele mai multe cazuri, acum. Nu stim daca am reusit. Vom vedea efectele apelului si vom analiza la editia urmatoare ce s-a reusit si ce nu si ce trebuie sa facem pentru a reusi. Intre timp, desigur, poetii fac ceea ce trebuie sa faca – exista si-si scriu poezia pe care si-o scot in piata, fie ca este receptata, fie ca nu!
6.Cat de morala
poate sa fie Poezia in vremuri de criza? Chinezii mai folosesc pentru situatii de criza si un alt cuvant: ocazie. Este criza economica o ocazie de revenire a spiritului poetic, combativ, chiar educativ pentru generatiile oarecum rasfrante si ratacite in actualul vremelnic?
Poezia, poetul, la noi, s-au aflat mai tot timpul in criza. Nu am avut sansa civilizatiilor vechi, antice, de aiurea, desi au existat si in acest spatiu civilizatii care au lasat urme la fel de adanci ca Ghilgames, ca Iliada si Odiseea, ori precum Cantarea Cantarilor, dar nu s-au pus in valoare, ci dimpotriva au fost ascunse, deteriorate, uitate, incat trebuie sa ne multumim cu doar cinci secole de literatura si doar doua de poezie moderna in sensul autentic al cuvantului. Criza nu poate ajuta cu nimic, evident. Ci dimpotriva, poate crea disperare. Si cum, vorba lui Dostoievski, din disperare se naste o noua perspectiva, speram ca si la noi criza sa nasca si pentru poezie o noua perspectiva. Si noua perspectiva a poeziei este o noua lume, pentru ca asta de acum este bolnava in cea mai mare parte. Si asta si din cauza ca nu a folosit cel mai ieftin panaceu, tratament, poezia, la indemana in biblioteci, in librarii, in astfel de manifestari pe care le organizam si la Botosani, oras cultural mult mai mult decat sunt declarate pompos si mediatizate altele sau decat vor unii sa-l aseze la marginea lumii!
7.Pe cand un cenaclu al scriitorilor la Botosani? Cenaclul filialei Botosani a Uniunii Scriitorilor, reluat in urma cu cativa ani, s-a oprit brusc. Ar putea el renaste tot atat de brusc?
Cenaclul Uniunii Scriitorilor exista la Botosani din 1982. El a functionat mult timp organizat, a emulat si a ordonat multe minti poetice. Apoi s-a manifestat in diverse ocazii, ca acum, cand membrii lui se intalnesc cu diverse ocazii, in diverse locuri. Desigur ca ar fi mult mai bine sa se reia acele sedinte de lucru. Dar, deocamdata, nu are un sediu, nu exista o dorinta comuna in acest sens. Oricum, revista Hyperion a fost si este locul unde cei mai multi cenaclisti si-au gasit locul. Cei mai buni scriitori botosaneni isi scriu cartile in singuratatea biroului lor, si le publica si asta inseamna ca duc, in acest mod, viata acelui cenaclu, ce creeaza nostalgii unora, mai departe.
