Școala de Vară cu învățături de la pompierii din Dorohoi! (Foto)

Copiii înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2026 au fost, în această dimineață, în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Ei și-au dorit să petreacă o zi din alături de salvatori deoarece au auzit de intervențiile la care au participat și de oamenii pe care i-au ajutat de-a lungul timpului.

“Ne putem juca cu brichetele, chibriturile sau cu jarul din sobă?”, “Pornim singuri aragazul pentru a ne pregăti masa?”, “Se întâmplă ceva dacă umblăm la prize?”- sunt întrebări la care copiii au primit răspuns.

 

Ei au aflat că jocul cu focul poate provoca incendii, folosirea aragazului la o vârstă fragedă este interzisă pentru a preveni accidentele sau chiar exploziile de gaze, iar în cazul prizelor există pericol de electrocutare.

Copiii au avut ocazia să vadă autospecialele de stingere a incendiilor, de descarcerare, autospeciala SMURD și cea de lucru la înălțime, să urce în acestea și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.    

Astfel de activități vor fi organizate și în perioada următoare, în baza solicitării primite de la Centrul de zi pentru copii „JURJAC” din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, care organizează, în perioada  iulie – august 2026, școala de vară.








 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...