Pui de barză salvat de pompieri

Rănit la un picior, un pui de barză a fost salvat, marți, de pompierii din cadrul Detașamentului din Dorohoi. Acesta se afla în cuib, însă era captiv într-o plasă de pescuit. Misiunea mai puțin obișnuită s-a desfășurat în localitatea Cobâla, din comuna Șendriceni, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, pasărea a fost eliberată cu ajutorul unei autospeciale de intervenție la înălțime, apoi predată unui medic veterinar.

Dacă ar fi putut vorbi, le-ar fi povestit că și-a prins piciorul într-o plasă de pescuit și a rămas blocat până când cineva l-a zărit și a vrut să îl ajute. În brațele pompierilor, puiul de barză s-a simțit în siguranță, așteptând, cuminte, un medic veterinar care să îi acorde îngrijirile de care are nevoie”, a precizat ofițerul Dorina Lupu.





 

 

Spune-ne opinia ta