Aurica și Vasile Sarmanu, de 72, respectiv 73 de ani, sărbătoresc anul acesta 51 de ani de căsnicie.
Părintele este originar din satul Ciprian Porumbescu, Suceava, iar preoteasa din satul Dorobanți, comuna Nicșeni, Botoșani.
S-au cunoscut în urmă cu peste jumătate de secol, în Iași, unde amândoi lucrau. Tânăra Aurica muncea la magazinul Moldova, unul dintre cele mai mari din oraș la acea vreme, iar Vasile Sarmanu era angajat la fabrica de ulei. S-au văzut, s-au plăcut și nu s-au mai despărțit.
Timpul a trecut, iar viața i-a dus pe drumuri grele, dar niciodată separate.
Preot fără simbrie într-un sat sărac din Botoșani
Vasile Sarmanu a urmat cursurile Facultății de Teologie la 51 de ani, după o perioadă de boală. A devenit preot la 57 de ani și a slujit timp de un deceniu într-un sat sărac din Dorohoi, fără salariu, doar din dorința de a ajuta. În tot acest timp, soția i-a fost alături, indiferent de situație.
„Eu sunt din satul Ciprian Porumbescu, din Suceava, soția este de la Dorobanți, Botoșani. Prima dată, ce mi-a plăcut cel mai mult la ea a fost sufletul. Ne-am întâlnit în Iași, în oraș. Lucram amândoi aici. Soția lucra la magazinul Moldova, chiar când s-a deschis. Eu lucram la fabrica de ulei. Am lucrat în mai multe locuri, dar în ultimii ani, aproape 20 de ani, am fost director în asigurări. Între timp, am făcut și facultate. Eu deja aveam studii economice, am terminat Științe Economice. La un moment dat, m-am îmbolnăvit foarte tare și nu puteam face nimic din cauza bolii. Dar m-am gândit: «Doamne, eu la cap nu am nimic, ia să mă apuc să învăț». Și așa, la 51 de ani, m-am apucat să fac Facultatea de Teologie. La 55 de ani am terminat, iar la 57 m-am făcut preot. Am stat, timp de 10 ani, în Dorohoi, în cel mai sărac sat, în Mateieni. Acolo am fost preot. Nu am acceptat salariu, nimic. Ne descurcam cu soția mea din pensiile noastre. Munceam de plăcere. Nu am dorit să stau atât de mulți ani, dar m-am atașat. Când am plecat de acolo, am plecat mulțumit, că am sfințit biserica. Am renovat tot, am făcut tot ce trebuia”, a povestit pentru Bună Ziua Iași Vasile Sarmanu.
Aurica Sarmanu își amintește și acum, cu zâmbetul pe buze, cum l-a cunoscut pe părintele Vasile. Era colegă de muncă cu una dintre fetele care stăteau în gazdă cu el. Curioasă, dar precaută, femeia a vrut mai întâi să-l observe, înainte să-l cunoască oficial. L-a testat de la distanță și a decis că merită o șansă.
”Nu aveam nimic, nici casă, nici masă, dar întâi ne-am făcut copil!”
După trei luni de relație, s-au căsătorit. Nu aveau nimic, dar au construit totul împreună, pas cu pas. Au crescut un băiat, care acum trăiește în SUA, și au doi nepoți. Iar Aurica și Vasile Sarmanu, rămași în Iași, sunt, în continuare, împreună, ținându-se de mână pe stradă, cum o făceau și în tinerețe.
„Mi-a plăcut că este calm și cuminte. Am zis că așa sunt și eu, deci o să ne împăcăm amândoi. Anul trecut, am împlinit 50 de ani de când suntem împreună. Am vorbit trei luni și ne-am căsătorit. Nu aveam nimic, nici casă, nici masă, dar întâi ne-am făcut copil. Singurul din viața noastră. Soțul meu plecase în armată, iar când s-a întors, copilul avea deja un an. Am început totul de la nimic, părinții nu ne puteau ajuta, dar uite că a făcut două facultăți, fiind însurat. Eu nu am făcut facultate, am făcut doar liceul și am mers numai cu asta. Acum, băiatul nostru e căsătorit, e în Miami. E cu familia acolo. Avem doi nepoți de la el. Un băiat de 19 ani și o fată de 26, care este și ea căsătorită tot acolo. Noi am rămas, în doi, aici. E bine că ne avem unul pe altul”, a povestit Aurica Sarmanu.
Povestea de dragoste a cuplului, s-a clădit pe răbdare, credință și iubire.
Pe 10 mai 2025, părintele Vasile și preoteasa Aurica au fost premiați de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Familiei.