Povestea fascinantă a botoșăneanului care a ajuns director general al firmei în care, la 17 ani, se angajase ca strungar!

Astăzi, este privit ca un exemplu despre cum poți reuși în viață respectând o rețetă ce nu conține prea multe ingrediente: muncă, seriozitate, respect pentru cei din jur și credință în Dumnezeu.

Dumitru Popescu, directorul unei importante firme de construcții din Suceava, a plecat de acasă (din cătunul de atunci Livada, din Dobârcenii Botoșanilor) cu căruța, până la gară, și a ajuns în Suceava. A urmat școala profesională, unde a intrat al treilea dintre cei peste 1.600 de candidați.

În 1968, pe când avea 17 ani, s-a angajat ca strungar la SUCT Suceava, iar de atunci lucrează neîntrerupt la această societate. Și-a completat studiile, mânat mereu de întrebarea: „Eu de ce nu aș putea?”. A urcat pas cu pas și, în 2004, a ajuns director general al SUCT.

 

Dumitru Popescu a povestit într-un interviu pentru Monitorul de Suceava cum parcurgea în fiecare zi șapte kilometri pentru a merge la școală, cum, în urma unei compuneri pe care a făcut-o, comuniștii au aflat că tatăl lui ascunsese lucruri la colectivizare, dar și cum a influențat sportul său preferat, voleiul, repartiția la SUCT.

Își amintește cum, în copilărie, a ars casa bunicilor săi. O durere uriașă pentru familie, însă care a rămas întipărită în inima de atunci a lui Dumitru printr-un gest al tatălui său: ”A ars casa părinților tatei. Iar tata, dintr-o grindă rămasă nearsă în exterior, și-a făcut o vioară”. După acea întâmplare, tatăl lui Dumitru Popescu avea să devină lăutarul satului. O pasiune pe care i-a transmis-o și fiului său. ”Tata a fost foarte riguros ca eu să învăț să cânt la vioară”.

În 1962, la școală, a avut de făcut o compunere. ”Au fost lucruri care m-au marcat. Una dintre întrebări a fost despre ce avem noi acasă. Doi cai, semănătoare, plug… Fără să știu că tata le îngropase, pentru a nu le lua comuniștii. Tata dăduse declarații, dar nu declarase totul. După compunere l-au chemat din nou. A venit acasă, m-a fugărit prin porumb, am stat o noapte pe afară! Nu realizam… Eram un om corect cu societatea… I-au luat comuniștii bunurile după acea compunere a mea…”.

Dumitru Popescu nu și-a uitat locurile natale. El este printre ctitorii Bisericii din Dobârceni, care a fost sfințită în septembrie 2022, în prezența IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Cu acel prilej, familia ing. Dumitru și Angela Popescu a fost distinsă cu ”Crucea Moldavă” pentru mireni. Omul de afaceri Dumitru Popescu a suportat cea mai mare parte a cheltuielilor pentru ridicarea noii biserici parohiale, alături de un alt fiu al satului, prof.univ.dr. Vasile Vîntu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)

astăzi, 08:14

„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...

Calendar ortodox 1 noiembrie - Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia

astăzi, 08:00

Aceşti Sfinţi Cosma şi Damian pe care Biserica noastră îi cinsteşte astăzi erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Tre...