Dragostea pentru tradiţie a făcut-o pe Niculina Andronache să îşi transforme casa într-un adevărat muzeu, loc unde sunt expuse cu grijă toate obiectele cu istorie pe care le-a adunat de-a lungul celor 70 de ani de viaţă.
Comuna botoşăneană Vorona, atestată din vremea lui Ştefan cel Mare, este locul unde tradiţiile vechi de câteva secole sunt păstrate cu sfinţenie. Aici s-a născut Niculina Andronache, un tezaur viu al culturii populare. Provine dintr-o adevărată dinastie de ţesătoare la războiul medieval şi a reuşit să promoveze cultura tradiţională din nordul Moldovei în cele mai importante oraşe ale Europei occidentale.
Până la 70 de ani a făcut de toate, însă cel mai de preţ lucru este că a reuşit să transmită câtorva generaţii meşteşugul tradiţional. Niculina a fost învăţătoare şi a avut grijă să-şi facă ucenici, din mâinile ei ieşind ţesătoare şi buni confecţioneri de măşti autentice pentru sărbătorile de iarnă. Întotdeauna respecta cu sfinţenie un obicei: ţinea clacă, în fiecare săptămână, cu fetele din sat pentru a transmite mai departe meşteşugul.
Doamna Niculina păstrează şi acum războiul confecţionat de tatăl ei, în tinereţe. A mers prin toată Europa cu cele mai vechi şi mai preţioase exponate, la târguri precum cel de la Strasbourg şi cel de la Londra. Pe malul Tamisei, a ţesut în faţa englezilor, împreună cu fetele din sat, chiar la războiul făcut de tatăl ei, adus tocmai din România.
„Toate exponatele din casa Niculinei Andronache sunt nişte repere care ne ajută să ştim despre noi, cine suntem cu adevărat. Este un tezaur viu pe care trebuie să-l păstrăm şi să-l valorificăm“, a precizat Iustina Irimia Cenuşă, referent al Centrului de Creaţie şi Conservare a Culturii Tradiţionale Botoşani.
Tributul nepreţuit al Niculinei pentru cultura tradiţională medievală din zona Voronei este chiar casa în care locuieşte – a transformat-o într-un muzeu plin cu exponate rare şi valoroase, majoritatea vechi de cel puţin un secol.
Trei odăi de muzeu
Muzeul Niculinei Andronache a fost inaugurat pe 8 iunie. Propriu-zis, expoziţia se află în locuinţa ei, pe o uliţă, nu departe de centrul comunei. Pentru sine, Niculina şi-a păstrat o cameră cu faţa către grădină – cele trei odăi rămase le-a transformat în muzeu.
Fiecare are câte un specific: de la camera tradiţională plină cu lăicere şi covoare până la încăperea de lucru a ţesătoarei cu război de ţesut din perioada interbelică, vârtelniţe, dar şi alte ustensile la fel de vechi. Nu lipseşte nici colţul şcolarului de la ţară, de acum un secol, dar nici camera copiilor mici, cu tradiţionala covată din lemn cioplit pe post de leagăn.
Majoritatea obiectelor sunt de la oamenii bătrâni din comună care, la rândul lor, le au moştenire de la bunici şi străbunici. De aproape 30 de ani umblă Niculina după aceste piese deosebit de valoroase. De multe ori a dat peste ele atunci când îi ajuta pe bătrâni prin ogradă cu treburile sau pur şi simplu făcând o muncă aproape ca un etnograf.
„Am adunat mai multe piese umblând pe teren. Am ajutat bătrâni, le-am tăiat lemne, le-am dus apă, tot ce trebuia. Eu nu mă feream de muncă, şi la noi aici, la Vorona, unde suntem o comunitate tradiţională, aşa-i obiceiul – cei în putere îi ajută pe cei mai în vârstă. De multe ori mă întrebau: «Cu ce te ocupi matale?». Atunci le spuneam de pasiunea mea şi că vreau să adun obiecte vechi din lumea satului pentru o expoziţie. Şi de multe ori îmi dăruiau lucruri rare, de o valoare inestimabilă“, povesteşte Niculina Andronache.
Voroneanca a primit obiecte chiar şi din Cluj şi din Republica Moldova, pe care le-a inclus într-o zonă aparte a expoziţiei, specifică altor zone etnografice. În rest, muzeul din casa Niculinei este un adevărat templu al tradiţiei ţărăneşti cu rădăcini medievale din nordul Moldovei.
„Aceste obiecte sunt pentru mine de nepreţuit – au o valoare, mai ales spirituală, deosebită. Dar sunt valoroase şi din punct de vedere etnografic. Este o cronică vie a vieţii ţăranului din această parte de ţară – este de neratat. Pentru mine este ca un templu; am dat totul pentru a expune aceste obiecte, chiar şi casa. Când sunt supărată sau bolnavă, vin aici şi mă simt mai bine“, se destăinuie Niculina.
Batista de la 1914
Exponatele din casa ei impresionează atât prin frumuseţe, dar mai ales prin vechime. Covoarele, în special, lucrate doar la războiul de ţesut tradiţional, folosit încă din Evul Mediu în acele zone, au fiecare cel puţin 100 de ani vechime.
„Toate covoarele mari au în jur de 100 de ani sau chiar mai mult. Se păstrează foarte bine, sunt lucrate cu mare migală, cu mare trudă, de oamenii din această zonă“, spune Niculina. De o vechime considerabilă sunt şi piesele din costumele tradiţionale, expuse mai ales într-una dintre camere, cea dedicată portului – multe dintre ele încă sunt purtate de fondatoarea muzeului.
Este o colecţie impresionantă, care are printre exponatele cele mai de preţ o ie din borangic veche de 100 de ani şi o batistă frumos brodată manual din 1914. Sunt nelipsite cămăşile şi catrinţele din perioada interbelică sau chiar din timpul Primului Război Mondial – fiecare exponat are, bineînţeles, şi o poveste, să se ştie clar cui a aparţinut.
„Obiectele au fost făcute pentru a rămâne urmaşilor. Sunt foarte bine lucrate, din materiale de bună calitate. Ele au aparţinut unor persoane care au pus suflet în munca asta. De exemplu, batista din 1914 a fost lucrată de bunica unei foste colege de-ale mele, atunci când era în clasa a treia. Sunt lucruri făcute şi de mama mea şi de surorile mele mai mari“, explică Niculina Andronache.
Din expoziţie nu lipseşte celebra ladă de zestre, obiect de referinţă în lumea satului românesc, care are o vechime considerabilă, dar nici cuferele pentru depozitarea lenjeriilor şi straielor de sărbătoare.
Moştenirea, transpusă într-un album
Raluca Andronache, una dintre cele două fiice ale Niculinei, îi calcă pe urme, în încercarea de a păstra şi transmite cultura tradiţională. Pentru muzeul din casa părintească, Raluca a muncit ani la rând şi a făcut un album în care a cuprins toate exponantele – a explicat, alături de fotografii detaliate, provenienţa şi simbolurile fiecărui obiect.
„Albumul acesta s-a născut pentru a nu se pierde nimic din tot ceea ce este expus. Aici am scris de cine este donat, vechimea, tehnica de lucru, cromatica, ce motiv reprezintă fiecare model. Oricine doreşte să-şi facă propria cămaşă cu motive autentice poate încerca, fiindcă pozele sunt foarte detaliate“, spune Raluca Andronache.
Sursa: Adevărul