Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual la data de 22 martie. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992.
În România, această zi se sărbătorește începând din anul 1993, iar sloganul din acest an este „Prețuiește apa”
Cu această ocazie, a fost lansat în premieră ”Cântecul Apei” (Water Song), primul proiect muzical participativ din România. Îl puteți accesa de le pagina de facebook http://https://www.facebook.com/Apele-Rom%C3%A2ne-Prut-B%C3%A2rlad-112054763886043 sau de pe youtube https://youtu.be/39uCJPOOUhc.
Proiectul „Water Song” este inițiat de Administrația Națională „Apele Române” și Programul Național Cantus Mundi, prin implicarea a peste 1.000 de copii din 23 de județe. Acesta s-a născut din gândurile și emoțiile copiilor care au trimis înregistrări cu sunete și efecte ale apei, precum și cuvintele care să alcătuiască versurile acestui cântec. Toate aceste elemente au încorporat apoi improvizația ansamblului Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth. Water Song ne vorbește despre felul în care copiii percep apa, o înțeleg, o apreciază și își doresc să o protejeze. Este, de asemenea, un cadou pe care copiii din România îl oferă în dar Apei, în ziua în care o sărbătorim la nivel mondial.
Scopul acestei zile este de a trage un semnal de alarmă în legătură cu cele mai importante probleme ale apei cu care se confruntă omenirea la ora actuală, iar poluarea apelor rămâne fără îndoială una majoră. Aceasta are consecințe directe și imediate, atât asupra calității mediului și a apelor, cât și asupra accentuării fenomenelor extreme prin care trece astăzi omenirea: secetă/inundații/eroziune costieră.
”Fiecare dintre noi poate face ceva pentru a proteja ecosistemul care ne susţine. Industrie, ferme, autorităţi locale, oameni de toate vârstele trebuie să se unească şi să acţioneze în aşa fel încât să contribuie la conservarea şi, dacă este necesar, la un management adecvat al resurselor de apă. Este important să subliniem că, oricâte eforturi vom depune la nivelul autorităților prin elaborare de reglementări, monitoring și inspecție sau prin lucrări de investiții, nu vom avea rezultatele dorite dacă la nivelul comunităților și al indivizilor nu se va realiza o schimbare de atitudine. Din acest motiv este necesar să creștem conștientizarea și participarea publică”, Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
”Apa are o valoare economică, dar și culturală, fiind parametrul de evaluare a vieții unui popor și un simbol național de sine stătător. Apa vorbește despre istoria unui popor și despre felul în care el s-a comportat față de aceasta de-a lungul timpului. În același timp, îl responsabilizează pentru prezent și viitor, ca o parte integrantă a identității sale naționale, în direcția protejării împotriva oricăror factori care o poluează și o degradează. De modul în care poporul și autoritățile responsabile se îngrijesc de apă, depinde starea de bine și standardul de calitate al unei națiuni.”, ing. Laszlo Barabas, directorul general al Administrației Naționale ”Apele Române”
Din perspectiva managementului integrat al apelor, ca activitate de bază a Administrației Naționale ”Apele Române”, soluțiile și proiectele pe care le propunem vor avea întotdeauna, ca punct de pornire, o viziune integrativă, astfel încât toate autoritățile responsabile din acest vast domeniu al apelor să fie încurajate să se implice și să colaboreze foarte strâns.
Doar împreună putem să prețuim apa și să o păstrăm curată!