Patriarhul Daniel: Mircea Lucescu - un antrenor performant şi un creştin evlavios şi darnic

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanțe la plecarea marelui om de fotbal Mircea Lucescu, dezvăluind latura creștină a celui care a fost și va rămâne o legendă a sportului românesc.

”Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a domnului Mircea Lucescu, personalitate de seamă a sportului românesc și internațional.

De-a lungul activității sale rodnice, domnul Mircea Lucescu s-a remarcat prin dăruire, responsabilitate și profesionalism, contribuind în mod semnificativ la promovarea valorilor autentice ale sportului. A fost apreciat în mod deosebit pentru tactul său pedagogic, cultura sa deosebită și comunicarea deschisă și onestă care i-au atras respectul și prețuirea tuturor celor care l-au cunoscut.

 

În ceea ce priveşte relaţia cu Biserica, domnia sa a avut o contribuție însemnată la darea în folosință pentru comunitatea română rezidentă în Istanbul, în anul 2004, a bisericii Sfânta Muceniță Paraschevi din cartierul Hasköy, Istanbul. Această biserică a fost rezidită din temelie de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, în anul 1692, și a beneficiat de ample lucrări de restaurare după anul 2004, inclusiv prin purtarea de grijă a domnului Mircea Lucescu și a întregii sale familii.

În același timp, domnia sa a ajutat și alte biserici din România, iar Biserica Ortodoxă Română i-a arătat recunoştinţă atât prin pomenirea în rugăciune, cât şi prin oferirea unor ordine sau distincții bisericeşti. Între distincţiile primite se evidenţiază Ordinul Crucea Patriarhală acordat de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, în timpul vizitei sale la Istanbul, în anul 2004. De asemenea, ca semn al recunoştinţei Bisericii Ortodoxe Române pentru ajutorul oferit misiunii ei de-a lungul timpului, cât şi ca apreciere a rezultatelor din cariera de sportiv şi antrenor a domniei sale, la începutul acestei luni, aprilie 2026, i-am oferit Ordinul Credinţă şi Comuniune al Patriarhiei Române.

În aceste momente de durere pentru familia domniei sale, pentru prietenii și cei apropiați, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul robului Său Mircea în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, iar celor îndoliați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!”,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești bune de la Stânca! Nova Apaserv anunță când se va relua furnizarea apei!

astăzi, 22:39

Nova Apaserv Botoșani informează utilizatorii că lucrările de remediere a avariei produse la conducta de aducțiune apă brută DN 560 din zona Stânca au fost finalizate, iar încep&aci...

Tragedie într-o localitate din Botoșani: Bărbat mort, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp!

astăzi, 18:56

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din localitatea Flămânzi. Tragedia s-a întâmplat în această după...

Ce spune conducerea CJ Botoșani, după ce mii de oameni au rămas fără apă din cauza unei avarii majore!

astăzi, 17:17

O avarie majoră, apărută noaptea trecută, la Stânca, a lăsat fără apă la robinete mii de botoșăneni în contextul în care meteorologii au emis Cod Roșu de caniculă pâ...