Georgeta şi Dumitru Silion din Tocileni, județul Botoşani, sunt doi meşteri populari care s-au remarcat la târgurile şi manifestările culturale prin păpuşile unicat, realizate cu migală.
La început au fost simple, acum sunt complexe şi redau cu fidelitate toate aspectele satului românesc, de la munca câmpului la cea din jurul casei, de la cântecul şi jocul popular la spovedania din faţa preotului.
Poveştile lui Creangă, motiv de inspiraţi
Pentru că au pasionat-o ţesăturile şi îmbrăcămintea, doamna Georgeta Silion a lucrat o viaţă în croitorie. Împreună cu soţul, Dumitru, s-a apucat de confecţionat păpuşi dintr-o joacă, în anul 2004.
Iniţial au lucrat păpuşi fără schelet metalic, numai din resturile de materiale textile rezultate din activitatea principală a doamnei. După ce au ieşit la pensie, cei doi s-au dedicat realizării jucăriilor. Pentru că doreau să le îndoaie, să le aşeze într-o poziţie naturală, Dumitru a început să realizeze un schelet din sârmă pentru a avea rezistenţă şi o oarecare flexibilitate, după care doamna le-a îmbrăcat cu materiale textile.
„Când eram copil mă jucam cu păpuşile şi acum, când am ajuns la pensie, am intrat în mintea copiilor şi ne-am apucat să facem păpuşi. Am început din joacă, din glumă. Apoi, pensionari fiind, am spus că trebuie să facem ceva care să atragă privirea şi să ofere un zâmbet celor care le privesc. Cel mai mult ne-am inspirat din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, apoi din fiecare moment ritualic popular care păstrează adânci rădăcini în ancestralitate, cum ar fi naşterea, botezul, nunta, Anul Nou, Crăciunul cu jocurile de căiuţi, capre, mascaţi, fără să uităm cele două ocupaţii principale ale românilor, agricultura şi păstoritul.
Încercăm să reprezentăm numai aspecte din viaţa ţăranului român, din viaţa moldoveanului, cum ar fi, de exemplu, femeia care spală pe mângălău sau cea care îşi dojeneşte bărbatul pentru că a băut prea mult, gospodarul care lucrează alături de soție, sau meşteşuguri tradiţionale, fierarul, cizmarul, cosaşul, tâmplarul şi toate celelalte. Nu lipsesc nici bunicul cu nepoţica, spovedania, din vechime este adus în prezent omul care bate la piuă sau le amintim tinerilor cum se tăia lemnul în urmă cu 50 de ani, când nu existau drujbe şi unelte moderne, iar ferăstrăul şi toporul erau principalele unelte“, a declarant pentru Lumeasatului.ro, spus Dumitru Silion.
Obiectele care ies din mâinile celor doi soți sunt lucrate minuţios pentru a reda cât mai bine chipul uman în ipostaza respectivă. Păpuşile doamnei Georgeta ţes, cos, torc, bat piua, taie lemne, fac ceea ce făcea ţăranul odată în sat şi sunt îmbrăcate aşa cum umblau bunicii noştri.
Se lucrează pe etape. După ce soţul face partea de schelet metalic, soţia creează din argilă faţa personajului, apoi le îmbracă, după care păpuşile revin la soţ pentru a pune accesoriile şi a le aşeza în poziţie naturală şi cât de cât hazlie pe un suport din lemn.
„Nu a trebuit să mă documentez ca să ştiu cum să le îmbrac. Am trăit, copil fiind, la ţară şi acum, după ce am ieşit la pensie, ne-am zis că trebuie să ne apucăm de meşterit ceva și ne-am reîntors în sat. Când m-am apucat să îmbrac păpuşile, ideea a fost să ilustrez cât mai fidel viaţa satului. La început mai stângaci, am făcut câteva şi le-am oferit prietenilor apoi, tot lucrând, ne-am dat drumul.
Mulţi care le vedeau ne-au spus să ieşim cu ele la vânzare, dar pentru a fi siguri că ceea ce facem este de calitate şi merită să fie văzute de mai multă lume ne-am dus la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cunoscut sub denumirea de Centrul de Creaţie Artistică Botoşani şi abia după ce ne-am perfecţionat şi am primit acordul doamnei Margareta Mihalache, coordonatorului Secţiei de Etnografie, am ieşit cu aceste scene din viaţa ţăranului român pe piaţă, am fost promovaţi şi de atunci tot am fost invitaţi la târguri de centrele culturale şi de creaţie artistică care funcţionează în subordinea consiliilor judeţene.
Toate materialele din care sunt făcute sunt de calitate, ie, şorţ cu dantelă, fotă, batic, bundiţă, ciorapi, căciulă, iţari, până şi opincile sunt din piele naturală. Toate sunt lucrate manual, nu lucrăm decât cu materiale obişnuite, identice cu cele folosite pentru îmbrăcămintea şi încălţămintea adulţilor. Dacă nu m-aş pricepe la croitorie foarte bine nu ar ieşi aşa frumoase pentru că hainele trebuie să fie pe corpul păpuşii. Dacă munceşti zi de zi, eşti pasionat de ceea ce faci, ai un pic de imaginaţie, iese ceva frumos“, consideră Georgeta Silion.
Povestea din spatele lucrurilor
Cei doi meşteri gândesc lucrările lor astfel încât să fie cât mai naturale, cât mai normale, iar cel care le priveşte să cunoască diverse aspecte din gospodăria ţărănească. Este o muncă foarte migăloasă, după cum şi recunosc, dar atunci când îţi place ceea ce faci restul nu mai contează. Îmbrăcatul unei păpuşi poate dura o zi întreagă, cel mai mult timp fiind luat de detaliile vestimentare.
Fiecare obiect care iese din mâinile acestor oameni are în spate o poveste, iar Dumitru Silion este un foarte bun povestitor, un om care, pe lângă faptul că a citit foarte mult la viaţa lui, cunoaşte şi multe poveşti din bătătura satului pe care le mai poţi auzi doar la şezători şi povestite de octogenarele comunităţilor rurale. De multe ori, privind o scenă, fie că e dintr-o zi de muncă, de la horă populară sau este vorba de o relaxare lângă butoiaşul cu vin, afli şi o poveste, de cele mai multe ori veselă, care îţi aduce zâmbetul sau chiar hohote de râs.
„Pentru că meşterul moldovean nu şi-a pierdut umorul, avem şi scene mai ironice, un om cu un sac care adună banii la bugetul de austeritate din România, bărbaţii dojeniţi de neveste că stau prea mult prin pivniţele cu băutură, pescarii care nu prea prind peşte. Dar avem şi obiceiuri tradiţionale; pentru acest cosaş coasa aceasta este din tablă din inox, are brăţară, pană, are toate elementele pe care le are o coasă adevărată. Și cosaşul este în costum popular, nu îi lipseşte nimic, inclusiv teaca. Şi pentru acest om la adunat am folosit pentru furcă lemn şi metal pentru a face o furcă reală.
Ce facem noi nu considerăm că este muncă, o considerăm o delectare. Nu este uşor să faci o hăinuţă atât de mică, dinţii la un ferestrău, un topor sau pe bunica care face plăcinte poale-n brâu la cuptorul cu lemne din curte, pe femeia care spală rufe pe mângălău, pe omul care vine de la pădure cu toporul în spate ori fierarul care bate fierul cât e cald, ciobanul român care se odihneşte în măciucă, femeia cu fusul împreună cu soţul care face sculul de lână la vârtelniţă sau muzicienii cu instrumentele aferente din alaiul de datini de Anul Nou, din care nu poate lipsi copilul cu colăcelul şi căluşarul. Pe toate le lucrăm cu plăcere, mai ales când la urmă vedem că lucrările realizate seamănă foarte bine cu cele reale, pe care le întâlnim în viaţa de zi cu zi“, consideră Dumitru Silion.
Sursa: Lumea Satului
