Ofițeri și subofițeri avansați în grad, iar alții au fost recompensați, de Ziua Jandarmeriei Române (fotogalerie)

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani a sărbătorit, vineri, în cadru festiv, Ziua Jandarmeriei Române.

În urmă cu 172 de ani, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, botoșănean la origine, a semnat actul de naștere al Jandarmeriei moderne, ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi", marcând astfel parcursul instituțional al acesteia.

Activitatea s-a desfășurat în prezența domnului Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), domnului prefect Sorin Cornilă, doamnei Doina Elena Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, domnului comisar șef Daniel Chira, consilier M.A.I., precum și a șefilor instituțiilor locale cu care inspectoratul cooperează în executarea misiunilor.

 

Cu această ocazie, doi ofițeri și șapte subofițeri au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, pentru rezultatele foarte bune obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar 15 ofițeri și 42 de subofițeri au fost recompensați cu Mulțumiri și Felicitări de către conducerea inspectoratului.

Tot astăzi, jandarmii botoșăneni au sărbătorit Ziua Aniversară a inspectoratului, 1 aprilie 1894 fiind data oficială a înființării Companiei de Jandarmi Botoșani, cu un efectiv de 21 de jandarmi călări.

Chiar dacă între timp credincioasele cabaline au fost înlocuite cu caii putere ai autovehiculelor de serviciu, jandarmii rămân consecvenți acelorași obiective principale pe timpul misiunilor specifice, și anume ordinea publică și siguranța cetățenilor.











 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...