Mai mulți elevi de la Palatul Copiilor au învățat tehnici de încondeiere a ouălor și au ascultat pricesne în cadrul activității „Oul pascal. Pricesne și obiceiuri pascale” (fotogalerie)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani, a organizat în ziua de 29 martie 2022, începând cu ora 15:00, atelierul de lucru „Oul pascal. Pricesne și obiceiuri pascale” care s-a desfășurat cu sprijinul părintelui Petru Chirvase în micul muzeu aflat în incinta bisericii „Sfântul Vasile cel Mare”.

Oul de Paște, substituit al divinității primordiale, înfrumusețat (gătit) prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște.  

 

Un alt domeniu al artei populare din zona Botoșani, în care se reflectă talentul și măiestria femeilor, este încondeierea ouălor. Meșteșug cunoscut și practicat în zonă, ca de altfel în toată țara, din cele mai vechi timpuri, încondeierea ouălor a fost asociată anumitor credințe și sărbătorii Paștelui. De aici grija gospodinelor de a pregăti din timp totul pentru a avea la Paști ouă roșii, ouă încondeiate sau ouă „muncite”. 

Despre aceste obiceiuri și tehnici ne-au vorbit și au făcut demonstrații meșterele care au instruit participanții în cadrul acestui atelier: Nistor Celica Iuliana din Rogojești - tehnica cu ceară în relief, Maria Tun din Bucecea – tehnica numită baia de culoare; meșterele populare: Zoițanu Maria și Cojocariu Aurica din Mihai Viteazu, comuna Ungureni au vorbit despre motivele arhaice: floarea pastelui, oala legată, strugurele și vița de vie, fierul plugului, etc., acestea fiind însoțite și de membrele Grupului „Femina” din Ungureni: Maria Burlacu din Mihai Viteazu, comuna Ungureni, Nicoleta Burlacu, Mihai Viteazu, comuna Ungureni, Luminița Tudose din Iași, Loredana Hurjui din Botoșani, Ecaterina Cojocariu din Botoșani, Mihaela Cojocariu din Botoșani, Manuela Vechiu din Botoșani și Valentina Enacache din Botoșani.

Pe parcursul desfășurării atelierului membrele grupului „Femina” au cântat pricesne.

Participanții, elevi de la diferite unități de învățământ din Botoșani, înscriși în cadrul Palatului Copiilor din Botoșani: Shelever Elena, Constantin Jennipher, Bădărău Adelina,  Corniciuc Alisia, Petrișor Georgiana, Muraru Ilaria, Cojocaru Ema, Mandric Larisa, Ungureanu Mirela, Andrei Lucian alături de doamna prof. Victorița Aghiorghiesei au făcut demonstrații, având la îndemână ouă, vopsele, chișițe și vasul cu ceară topită.










 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Jandarmii din Botoșani și-au inaugurat un sediu cu peste 100 de ani de istorie! „A fost, poate, cea mai grea misiune pe care ați avut-o până acum” (Foto, Video)

Friday, 25 September 2026

Vineri, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Acest moment important marchează finali...

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...