O încântare! Barza neagră si-a făcut apariția și pe iazurile din Botoșani

Serviciul Teritorial Botoșani al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate a anunțat apariția berzelor negre pe iazurile Axinte și Cal Alb, de pe valea ariei protejate Ibănesei-Başeului-Podrigăi din județul Botoșani.

Barza neagră, sau Ciconia nigra, cum este cunoscută în limbajul de specialitate, este prezentă în România doar în perioadele de cuibărit. Specialiștii spun că este o specie retrasă, preferând pădurile bătrâne din zonele joase, de luncă din apropierea lacurilor, râurilor sau a terenurilor mlăștinoase.

“Este o specie mult mai rară și mai retrasă, comparativ cu barza albă. Evită complet prezența umană, astfel că și cele mai mici intervenții (în special activități în zona cuibului), pot avea efecte catastrofale asupra succesului de cuibărit”, au explicat specialiștii Serviciului Teritorial Botoșani al ANP pe pagina oficială de socializare, cei care au reușit să imortalizeze și câteva imagini cu barza neagră pe lacurile de la Botoșani.

Apariția berzelor negre a fost considerată un eveniment special la Botoșani mai ales în condițiile în care populația globală este estimată la 24 000 - 44 000 de indivizi.

Mai mult, cea europeană cuibăritoare este estimată la 9 800 - 13 900 de perechi, din care în România, se estimează o populație de aproximativ 415 - 800 de perechi cuibăritoare.

 

Spune-ne opinia ta