Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, iar împărÅ£irea ei delegaÅ£ilor eparhiilor Patriarhiei Române va avea loc cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.
AnunÈ›ul a fost făcut de Patriarhia Română, care a explicat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul AÅŸezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, ÅŸi va fi oferită, ca de obicei, la Aeroportul InternaÅ£ional Otopeni, delegaÅ£ilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui apoi fiecărei parohii.
În aceeaÅŸi seară, în intervalul orar 19.30 - 20.30, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Daniel, la Catedrala Patriarhală.
În toată România enoriaÅŸii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor cu respectarea normelor sanitare.
Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de îndrumări, adresate tuturor unităților de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi săvârÈ™ite în perioada dintre sâmbăta Floriilor È™i sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):
- Sfintele slujbe vor fi săvârÈ™ite potrivit prevederilor liturgice È™i tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
- Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul È™i/sau în afara lăcaÈ™urilor de cult, cu respectarea regulilor de protecÅ£ie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății È™i al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaÈ™ul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura È™i nasul; asigurarea unei suprafeÈ›e de minimum 4 mp pentru fiecare persoană È™i o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, È™i 1,5 m între persoane, în exterior.
- Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulÅ£i voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiÈ›ii a sfintelor slujbe È™i a activităților specifice perioadei prepascale È™i pascale.
- PreoÈ›ii vor aduce, din timp, la cunoÈ™tinÈ›a credincioÈ™ilor programul evenimentelor religioase È™i prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico‑sanitare.
- PreoÈ›ii parohi, stareÈ›ii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaÈ™ul de cult È™i în incinta acestuia, îngrijindu‑se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioÈ™ii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanÈ›area fizică dintre persoane.
- Pentru evitarea deplasărilor È™i aglomerărilor, se recomandă credincioÈ™ilor să participe la sfintele slujbe săvârÈ™ite la unitățile de cult de care aparÈ›in din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
- Întrucât „organizarea de procesiuni È™i/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reÈ™edinÈ›a în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10‑11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiÈ›ie, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu propriii credincioÈ™i, prin înconjurarea lăcaÈ™ului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcaÈ™ului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoÈ›i È™i voluntari în exteriorul lăcaÈ™ului de cult, iar credincioÈ™ii vor fi îndemnaÈ›i să aÈ™tepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei È™i al procesiunii se va respecta distanÈ›a fizică prevăzută de reglementările legale.
- În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul È™i/sau în afara lăcaÈ™urilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice È™i tipiconale, cu respectarea regulilor de protecÈ›ie sanitară. Èšinând cont că circulaÈ›ia persoanelor în afara locuinÈ›ei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00‑5:00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulaÈ›ia în afara locuinÈ›ei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20:00‑5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2‑4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârÈ™ite seara vor fi programate, după caz, într‑un interval orar care să permită revenirea credincioÈ™ilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
- În Sfânta È™i Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii îi vor îndemna pe credincioÈ™i să respecte distanÈ›a fizică. Dacă biserica nu are ieÈ™iri laterale È™i nu poate fi asigurat un flux de intrare‑ieÈ™ire, clericii vor aÈ™tepta în curtea bisericii până când toÈ›i credincioÈ™ii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaÅ£iu suficient pentru credincioÅŸi, după închinare, aceÅŸtia vor aÅŸtepta în curtea lăcaÅŸului de cult, pe locurile marcate.
- Potrivit tradiÅ£iei începute în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, ÅŸi va fi oferită delegaÅ£iilor eparhiilor la Aeroportul InternaÅ£ional Otopeni. DelegaÈ›ii vor purta mască de protecÅ£ie ÅŸi vor respecta distanÅ£a fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.
Èšinând cont că „în toate localitățile se permite circulaÈ›ia persoanelor în afara locuinÈ›ei/gospodăriei, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00‑5:00 pentru deplasarea È™i participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârÈ™ită în prezenÈ›a credincioÈ™ilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.
Astfel:
- pentru a evita aglomeraÈ›ia, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaÈ™ului de cult, mai multe puncte de distribuire a PaÈ™tilor (pâine binecuvântată È™i stropită cu agheasmă È™i vin, pregătită È™i ambalată din vreme în pachete/punguÈ›e de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor È™i a obiectelor de colportaj;
- credincioÈ™ii vor aÈ™tepta, în afara lăcaÈ™ului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanÈ›a de 1,5 m între persoane;
- după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie È™i Pastorala;
- la finalul slujbei de afară, pentru săvârÈ™irea Canonului Învierii ÅŸi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaÈ™ul de cult împreună cu credincioÈ™ii, în limita spaÈ›iului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcaÈ™ului de cult, în cazul în care numărul credincioÈ™ilor este mare.
În prima zi de PaÅŸti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârÅŸeÅŸte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioÅŸilor mireni, respectându‑se regulile sanitare în vigoare.
În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfinÈ›ire a apei va fi săvârÈ™ită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfinÈ›irea apei, aceasta va fi oferită credincioÈ™ilor în afara lăcaÈ™ului de cult de către voluntari, credincioÈ™ii păstrând în mers distanÈ›a de 1,5 m È™i purtând mască de protecÈ›ie.
