O cățelușă adoptată din România a salvat viața familiei adoptive, aflată la un pas de a muri într-un incendiu!

Jessie, o cățelușă de cinci ani, a fost salvată de pe străzile din România de o asociație locală pentru protecția animalelor.

O cățelușă adoptată din România a salvat viața familiei adoptive, aflată la un pas de a muri într-un incendiu!

 Cățelușa Jessie, adoptată din România  Foto: BBC

După un drum lung și dificil, Jessie a ajuns în New Polzeath, Cornwall, o localitate din Marea Britanie unde a fost adoptată de o familie iubitoare, relatează BBC.

Încă de la început, cățelușa și-a arătat afecțiunea față de noii săi stăpâni, dar adevăratul ei curaj s-a dezvăluit în mijlocul unei nopți de coșmar.

În primele ore ale dimineții, întreaga familie dormea adânc, când Jessie a început să latre insistent. Cățelușa a simțit mirosul de fum provenit de la un radiator electric și a reacționat imediat.

 

Alarmați de lătratul ei persistent, membrii familiei s-au trezit și au descoperit că locuința era deja invadată de fum gros și un incendiu începuse să se extindă. Cu greu au reușit să iasă din casă, fiind urmați îndeaproape de Jessie.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat flăcările să distrugă complet locuința.

„Colegul meu și echipa sa au localizat incendiul și l-au stins rapid”, a declarat Josh Plowman, responsabilul stației de pompieri, arată Rotalianul.com.

„Doar după intervenție, familia ne-a informat că, de fapt, Jessie a fost cea care i-a trezit din somn profund, în timp ce proprietatea se umplea de fum. Dacă au reușit să scape nevătămați și sunt în viață, este datorită acestei cățelușe: câinii au un simț al mirosului extrem de dezvoltat, așa că sunt adesea capabili să detecteze fumul chiar înainte ca detectoarele de fum să se declanșeze. Așa a reușit să dea alarma”, a mai declarat pompierul britanic.

Povestea lui Jessie a stârnit un mare interes în presa britanică, care a evidențiat curajul și dragostea necondiționată a animalelor față de oamenii care le consideră parte din familie.

De la adoptarea sa din România, Jessie a adus bucurie și lumină în viața familiei britanice, iar prin gestul ei eroic, a devenit o adevărată inspirație pentru toți cei care iubesc animalele și consideră adopția o opțiune.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...

Atenție! Vânt puternic pentru județul Botoșani până luni seară!

astăzi, 09:39

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, din această seară, de la ora 21:00, până mâine seară, la aceeași...