Mii de pelerini din întreaga țară și din Botoșani sunt așteptați la Iași la procesiunea de Sfânta Parascheva

Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sfintele moaşte urmând să fie scoase din catedrală sâmbătă, 8 octombrie, în cadrul unei procesiuni.

Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva are loc în fiecare an la Iaşi pe 14 octombrie, iar potrivit reprezentanților Mitropoliei ieșene, în acest an racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din catedrală cu aproape o săptămână mai devreme.

 

„Pe 8 octombrie începând cu ora 6:00 va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a aşeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul amenajat în curtea Catedralei”, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit Aloiași.ro.

Zeci de mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi să se închine la sfintele moaşte, timpul de aşteptare la rând ajungând în anii precedenţi, înainte de pandemie, şi la 12 ore.

În 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Racla cu sfintele moaşte va fi reintrodusă în catedrală cel mai probabil pe 15 octombrie.

Bugetul alocat de Primăria Iaşi sărbătorilor oraşului ce vor fi organizate în luna octombrie se ridică la 1,2 milioane de lei, intenţionându-se ca evenimentul să revină la amploarea de dinainte de pandemie.

În oraş vor fi organizate târguri, conferinţe, spectacole, dar şi focuri de artificii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

astăzi, 20:06

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

astăzi, 18:26

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...