Memoria Zilei: 61 de ani de la moartea sihastrului botoșănean, Ioan Iacob Hozevitul. Slujbă de hram în localitatea sa natală

Joi, 5 august 2021, se împlinesc 61 de ani de la moartea sihastrului botoșănean, Ioan Iacob Hozevitul.

Născut la Horodiștea în anul 1913, un sat din Botoșani, Ioan Iacob Hozevitul este unul dintre cei mai cunoscuți sihaștri canonizați din întreaga lume.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ierusalimului la începutul anului 2016.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește, joi, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ocazie cu care, la Horodiștea, localitatea sa natală, se va ține slujba de hram la schitul de maici care îi poartă numele.

În luna august a anului 1960, într-o zi de miercuri, în adâncul unei peşteri din pustiul Hozeva, murea, la numai 47 de ani, după o îndelungată suferinţă, pustnicul român Ioan Iacob zis şi „Românul“ sau „Hozevitul“, pentru lunga perioadă petrecută ca sihastru în deşertul israelian.   

Era cunoscut pentru credinţa sa profundă, dar şi pentru viaţa aspră de pustnic. Trăia numai în rugăciune şi meditaţie, cu mâncare puţină, doar în peşteri săpate în munte, acolo unde a fost de altfel şi îngropat de arhimandritul Amfilohie, stareţul mănăstirii Sfântul Gheorghe  din Hozeva, informează Adevărul.

 

Spune-ne opinia ta