S-a născut pe 2 martie 1969, în Coștiugeni, județul Botoșani, într-o familie cu nouă copii. Maica Mariami Leonte mărturisea, într-un interviu acordat cu puțină vreme înaintea de plecarea la cele veșnice, că vocația monahală i-a fost transmisă de mama ei.
”Mama mea, înainte de a se căsători, a fost la mănăstire. Ea a avut mereu vocația asta, dar cum nu avea tată, avea doar mamă, frații ei nu au putut să o oprească să stea în mănăstire, așa cum mama își dorise foarte mult. Și chiar a stat câteva luni ca soră într-o mănăstire, însă în cele din urmă frații ei, certându-se pe averea tatei, au scos-o de acolo și au căsătorit-o așa, mai mult forțat. Și atunci, din cauza asta, mama și-a dorit toată viața ca, dacă ea nu a putut să rămână într-o mănăstire, măcar unii dintre copiii ei să ajungă aici”, a povestit Maica Mariami în interviul acordat lui Fabian Anton în anul 2000, dar publicat după moartea măicuței.
Tot măicuța povestea cum, în primăvara anului 1969, când mama ”nu știa ce nume de sfânt să-mi dea”, a dus-o în biserica din sat. ”Mama a avut atunci o revelație, închinându-mă în biserică, ducându-se cu mine la biserică, la opt zile și tot gândindu-se cum să-mi pună numele – fiindcă apoi m-a declarat, mi-a făcut târziu actele că nu cădea de acord cu numele. S-a rugat deci în genunchi Maicii Domnului, după ce-i citise preotul moliftele, și a zis: „Maica Domnului, dă-mi un gând, cum să-i pun numele fetei?”. Iar atunci, trează fiind, în biserică, a văzut cum s-a desprins din icoană Maica Domnului, a luat scutecul, scutecul roz cu care-l înfășa pe Mântuitorul, i l-a pus pe mână și i-a spus: „Maria să-i pui numele! Copila asta va fi a mea!”. Îți dai seama că atunci mama s-a cutremurat și a zis: „Asta cu adevărat se va duce la mănăstire!” Asta a fost tot, ăsta a fost începutul”.
În amintirea celor care i-au stat alături, a rămas ca o maică dârză, însă dublată de o delicatețe sufletească rară. ”Era directă, aproape dură, dar cu un fel al ei aparte de a-și exprima dragostea. Avea o delicatețe!”
Scriitorul Fabian Anton, cel care, la începutul anului 2020, a cunoscut-o pe monahia Mariami la Mănăstirea Văratec, spune că întâlnirea a fost una nu doar mărturisitoare, cât mai ales ziditoare. ”În toată această perioadă doar o singură dată a acceptat, cu mare greutate, să se destăinuie și să-și povestească viața într-un interviu de aproape două ore, și asta numai cu promisiunea că voi da totul cititorilor abia după ce maica Mariami va pleca la Domnul”.
Maica Mariami s-a stins pe 17 aprilie 2019, la scurt timp după ce împlinise 50 de ani. După trecerea în veșnicie a monahiei de la Văratec, la începutul anului 2020, apărea nu doar interviul înregistrat în urmă cu mulți ani, dar și o carte tulburătoare, care poartă semnătura Maicii Mariami Leonte: “Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos“.
Cuvintele maicii Mariami Leonte, de pe coperta a IV-a a cărții, sunt tulburătoare, dar scot la iveală tristețea covârșitoare a unei slujitoare a lui Hristos menită să caute și să dăruiască ceea ce are omul mai de preț – iubirea: ”Tuturor și fiecăruia în parte le-am dat inima mea, i-am iubit nespus, așa cum ne cere Hristos. Tot ce am avut am pus în slujba iubirii pentru toți semenii mei, fără a avea alt scop decât acela de a face ceea ce mi s-a spus… Am mare nevoie de iubirea semenilor mei, dar nu are cine să mi-o dea, căci nici ei, sărmanii, nu o mai au. Li s-au răcit inimile de tot. Sunt doar obiecte, pur și simplu”.
Pe măsură ce au crescut, frații au plecat la studii, dar când i-a venit rândul fetei au ieșit în față toate greutățile familiei. ”Mi-au zis: „Tu rămâi acasă, te dă mama și tata după un băiat cumsecade, din sat, rămâi aici, în sat, îți ajuți părinții, stai o zi la mama, o zi la socri!”. Atunci m-am înfuriat, copil fiind, și le-am zis: „Dar nu vă ajunge cât v-am robit toată viața? Până la mine toți au plecat și am rămas eu să fac toate muncile câmpului? Chit că știu că mă duc la o școală de maici și tot nu o să rămân în lume să mă căsătoresc!”. Eu le-am zis asta așa, într-o furie, iar tata atunci mi-a dat două palme și mi-a zis: „Tu din casa mea nu ieși. Faci cum îți spun eu! Ești copilul meu și ești dator să faci cum îți spun eu”. I-am zis: „Mai vedem noi, tată!”. Iar sâmbăta următoare, atunci când am venit acasă, abia îmi luasem alocația și i-am zis: „Cred că am și eu dreptul la o vacanță! Măcar o lună. Ai văzut, până acum nu ți-am ieșit din cuvânt, te-am ascultat, dar acum dă-mi și mie voie să mă duc undeva”. Iar tata mi-a zis: „Ai voie să pleci, dar numai cu maică-ta!”, Așa că ne-am suit în tren și am plecat”, povestea maica în interviul amintit.
A ajuns la Văratec și a rămas acolo până în clipă din urmă. Se întâmpla în anul 1986, pe când era o copilă de doar 17 ani. ”De atunci am mai dat și înapoi cu credința, Am mai mers un pas înainte, zece înapoi…. A fost greu, dar nu atât de neînchipuit de complicat, nu mă așteptam să apară atâtea mreje pe care nu le poți dibui, nu le poți da de capăt”.
Pe 17 aprilie 2019, la scurt timp după ce a împlinit 50 de ani, s-a stins din viață în urma unei boli grele. Își doarme somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Văratec.
De la Maica Mariami a rămas un tablou care îl întruchipează pe poetul Mihai Eminescu.
