Supranumit decanul de vârstă al jurnaliștilor, Mircea Carp s-a născut la Gherla (28 ianuarie 1923), și a copilărit o vreme la Botoșani.
Amintirile și dorul de țară nu țin cont de distanțe, nici de vârste. Iar Botoșanii au rămas definitiv în inima lui Mircea Carp.
Impresionat de Bunica Maria, din Durneștii Botoșanilor, care a împlinit de curând vârsta de 107 ani, venerabilul jurnalist i-a transmis prin intermediul nostru o scrisoare-felicitare emoționantă, pe care o redăm integral:
”Un secol și șapte ani!
Ascult, așa cum ascultă foarte mulți români aflați în străinătate, posturi românești de radio, dar poate în plus eu ascult cu urechea formată a jurnalistului profesionist și încă în plus acum, cu un secol în spate! Așa am aflat că în județul Botoșani - Medelenii copilăriei mele, în satul Durnești, trăiește o conațională și concentenară, doamna Maria Pînzaru, care tocmai a împlinit 107 ani.
Mă bucur să pot să o felicit și să-i doresc sănătate alături de întreaga și numeroasa ei familie și de comunitate, care au sărbătorit-o cu atâta respect și atenție.
Nu e ușor să fii martora evenimentelor petrecute în România între 1916-2023 sub foarte mulți șefi de stat, dintre care doi regi și foarte mutli prim-miniștri, să știi că în timpul vieții tale te-ai trezit pe lume cu bucuria Unirii de la 1918, să trăiești începerea războiului pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de nord - 1941, să trăiești cu familia ta Al Doilea Război Mondial în care să îți pierzi rude și cunoștințe, să suferi când armata sovietică îți ocupă țară, să suferi de pe urma colectivizării și naționalizării, să auzi despre grevele din Valea Jiului și revoltele de la Brașov, să auzi că a venit tumultoasa și sângeroasa Revoluție din 1989, dar care a pus capăt în sfârșit regimului comunist, să auzi și despre căderea guvernelor comuniste (1989-1990), să fii contemporană cu Revoluția din 1917 din Rusia (chiar dacă la o vârstă foarte fragedă), să fii contemporană cu formarea primului stat socialist Republica Socialistă Federativă Rusă, să trăiești de pe vremea când s-a inventat televizorul (1925-9128), să auzi de exemplu despre Hitler, Churchill, să auzi despre ONU, despre existența primelor computere (1933-1936), despre Războiul Rece, poate să asculți pe ascuns și bruiate emisiunile Vocii Americii și Europei Libere (poate chiar pe mine și pe colegii mei), să auzi că fost trimis primul satelit în spațiu, să auzi la o vreme că tot în timpul vieții matale Uniunea Sovietică s-a dizolvat și că republicile care o alcătuiau au devenit de sine stătătoare, apoi să afli împreună cu consătenii despre primul român care a zburat în spațiu, despre vizita lui Nixon în România din 1969 - pe care am relatat-o chiar eu, subsemnatul care vi se adresează în clipa de față, pentru ca apoi România să primească Clauza națiunii celei mai favorizate, să fii contemporană cu Emil Palade, care a luat Premiul Nobel pentru medicină în 1974, sau să te rogi lui Dumnezeu să nu se mai întâmple un cutremur că acela din 4 martie 1977 și să te rogi și să speri că va fi bine pentru matale și pentru țară, să înțelegi împreună cu familia despre intrarea Românei în NATO și în Uniunea Europeană. Să speri mereu că va fi pace și mai ales acum, când știi că un război nedrept se duce în apropiere, la câțiva kilometri, război care ai fi vrut să nu se mai întâmple așa cum s-a mai întâmplat în tinerețe.
Cam așa a fost și în secolul vieții mele, de fapt același secol, dar într-un alt plan și cu alte coordonate. Și eu am trăit multe din aceste evenimente fie în țară, fie mai târziu în străănătate, despre care am vorbit și am scris.
Spre deosebire de matale, eu de la distanță de un continent, când eram în America la ”Vocea Americii”, sau la distanță de mai multe țări, la microfonul ”Europei Libere” din Germania, de la Munchen, transmiteam ce se întâmplă în afară granițelor și încurajam românii pe calea undelor, matale trăiai aceste evenimente împreună cu cei din familie și cu comunitatea din sat.
Poate însă ai auzit și mata sau membri ai familiei (și sper lucrul acesta întrucât copilăria și chiar unii ani din tinerețea mea sunt legate de Botoșani), că postul de Radio Europa Liberă începea transmisia cu superbă melodie ”Rapsodia Română” a lui George Enescu (din Moldova mea, a noastră), reper simbolic atât pentru cei aflați departe cât și pentru cei din România, și bineînțeles pentru cei de pe meleagurile natale ale marelui compozitor. Astfel mă gândeam eu adesea la cei mai iubiți oameni de cultură de pe meleaguri botosenene, cu unii de care mata ai avut norocul și ai fost atât de aproape, Nicolae Iorga, George Enescu, de locurile sfinte la care cu siguranță ai fost și te-ai închinat pentru matale și pentru țară așa cum aș fi făcut și eu - ca de exemplu Mănăstirea Agafton (în apropierea căreia am locuit), Sihăstria Voronei, mănăstirea de la Popauti sau Uspenia sau Biserica Sfântul Gheorghe Domnesc. Cu siguranță împreună cu familia v-ați plimbat prin minunatul Parc Vârnav (astăzi Parcul Mihai. Eminescu), pe unde se plimbase și poetul nostru drag care a scris atât de frumos ”În zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru / încărcat cu flori de nufăr”).
Și eu am amintirile mele minunate din copilăria și tinerețea mea de la Botoșani care îmi încălzesc mereu sufletul când mă gândesc la anii aceia. Deseori îmi trec prin fața ochilor ca într-un film vechi multe imagini, lucruri și întâmplări, dar și nume celebre ale Botșenilor de altădată: colonelul Ralet, colonelul Constantin Carp, pilotul Constantin Abeles, familia Pilat și prietenul meu Ghighi Pilat, profesorul Nicolae Blebea, boierul Climescu și chiar de Coroiu…
Se spune, și chiar așa este, că Botoșaniul este ”leagănul geniilor” și îmi place să cred că familia matale, copiii, nepoții și strănepoții sunt mândri să vă aibă alături și să vă asculte poveștile ca dintr-o carte de povești sau să învețe ca dintr-o carte de istorie istorie unde se află cronologic, sfinte, paginile marilor Gheorghe Asachi, George Enescu, Corneliu Gheorghiu, Mihai Eminescu, Grigore Antipa, Ștefan Luchian, Octav Băncilă Nicolae Iorga, Constantin Gane, Mihail Sorbul, profesorilor eminenți ca Alexandru Zub, Octav Onicescu, Dimitrie Pompeiu, Petru Șuster, preoților precum Părintele Cleopa sau Iosif Gheorgian, medicilor ca Gheorghe Cuciureanu, Dimitrie Brândză și Leon Dănăilă, actorilor celebri și frumosului teatru – Mihai Mălaimare, Octavian Cotescu, militarilor de elită precum Gheorghe Avramescu, Dan Vizanty, Anibal Dobjanschi, Iuliu Dunca sau Nicolae Pisoski, Anastasie Bașotă, Teodor Calimachi, Dimitrie Lemnea, Mihail Romano etc.
Dar lista continuă și azi cu mari nume care s-au remarcat în diverse domenii și va continua și mâine... copiii și nepoții matale știu asta. Printre cei care construiesc istoria Botosanilor de azi și de mâine o amintesc pe jurnalista Florentina Toniță, cu care ne-am descoperit pe... undele nevăzute ale ziaristicii și ale Botosanilor și al cărei suflet, sensibilitate, talent pentru scris și interes pentru istorie le apreciez foarte mult.
Dumnezeu să va dea multă sănătate și bucurie, doamna Maria Pînzaru (și tuturor botoșănenilor) și să auzim, din Botoșani, numai de bine!
Mircea Carp
Fost șef al Serviciului românesc la postul de radio Vocea Americii
și fost director la postul de radio Europa Liberă”