ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghia de Hram la Mănăstirea Vorona

În perioada 3 – 9 septembrie se va desfășura Săptămâna Culturii la Vorona. Este așteptat și Înalt-Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Așadar, în cursul zilei de sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 16.00, în curtea Bisericii „Vovidenia” din Joldești va avea loc “Toaca – Trâmbița îngerilor”, concurs de bătut toaca pentru cei mai îndemânatici participanți, urmând ca duminică, 6 septembrie, începând cu ora 11.00, să fie susținută o dezbatere privind deschiderea școlilor din comuna Vorona în condițiile pandemiei, la care vor participa conducerea Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare și Sfânt”, dar și cadre didactice, părinți și autorități locale. Tot în aceeași zi, începând cu ora 12.00, va avea loc sfințirea localului Școlii “Alexandru Ioan Cuza” din Vorona, după lucrările de reabilitare și modernizare.

 

În cursul zilei de luni, 7 septembrie, începând cu ora 16.00, va avea loc festivalul concurs de muzică populară vocală și instrumentală  “Moștenite din bătrâni”, unde vor participa copii între 6-18 ani din Vorona și județul Botoșani, iar în încheiere  vor susține un recital “Fetele din Botoșani”.

Ziua de marți, 8 septembrie, este dedicată sărbătoarei Nașterea Maicii Domnului, când pelerinii din județul Botoșani și nu numai se vor aduna la hramul Mănăstirii Vorona. Slujba va fi oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți.

Miercuri, 9 septembrie, în ultima zi a evenimentului, în incinta Mănăstirii Sihăstria Voronei, va avea loc, în intervalul orar 8.00-12.00, Sfânta Liturghie de Hram oficiată de un sobor de preoți în frunte cu înalți ierarhi de la Mitropolia Moldovei. Slujba va fi urmată de pelerinajul credincioșilor la moaștele Sf. Onufrei de la Sihăstria Voronei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

astăzi, 20:04

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...