Pompierul Iulian Rotariu a povestit, luni, 7 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din municipiul Botoșani, de toate gândurile care i-au trecut prin minte în timpul competiției Nomad Lapland.

Salvatorul botoșănean, care a reușit să bată toate recordurile, a povestit că înainte de a pleca în cursă le-a spus organizatorilor competiției că își propune să termine cursa în doar două zile. Asta după ce aceștia, împreună cu structurile militare din zonă, i-au mărturisit că nu cred că va putea termina cursa în patru zile cu rucsacul în spate.

CITEȘTE ȘI: "PSD Botoșani: Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșăne..."

„Echipamentul a fost bun. Au fost mirați și organizatorii, li s-a părut că rucsacul este cam micuț, dar le-am spus că încape lejer necesarul de care am nevoie. Personalul din Finlanda și structurile militare de acolo au zis nu am nicio șansă cu rucsăcelul în spate să termin cursa în patru zile. Eu am făcut o cruce mare și zâmbind am zis că dacă îmi dă putere Dumnezeu și îmi sunt alături toți cei ai casei eu îmi dau silința și cred că în două zile se va termina cursa. Interesant este că, atunci când ne-am întâlnit la ultimul checkpoint, organizatorul mi-a spus că nu credea că voi termina cursa în două zile și nici măcar oamenii autohtoni nu credeau că voi termina așa cum am plecat eu cu rucsacul în spate. Asta pentru că este foarte istovitor cu rucsacul în spate. Una e când tragi săniuța după tine și alta e când cari în spate tot echipamentul”, a declarat Iulian Rotariu.

Acesta a declarat că s-a pregătit de acasă pentru competiție, sfătuindu-se cu o profesoară de sport.

„În schimb, pregătirea de acasă a fost cu 10 kg în spate. M-am sfătuit foarte mult cu doamna profesoară Vieriu, și mi-a zis că dacă așa consider să merg pe mâna mea. Măcar dacă pierdem va fi pe ceea ce am cunoscut”, a adăugat pompierul botoșănean.

Iulian a povestit că în prima zi de competiție a fost lejer, însă din a doua zi a început să simtă greul pus pe seama oboselii și a frigului.

„Pentru câteva secunde cât scoteam mănușa ca să îmi pregătesc mâncarea sau să îmi pun apa caldă în termos, gerul m-a ars. Buricele degetelor s-au înnegrit și au amorțit, iar abia după o săptămână de la competiție buricele degetelor au început să își mai revină. Nu am riscat nimic, m-am bucurat și mi-am dat ca și strategie că este bine să forțez dacă simt că am puterea să merg mai departe. Mi-a fost foarte somn. În prima zi am mers așa în zona mea de confort, dar înainte de a ajunge la checkpointul de 110 kilometri am stins frontala, pentru că mă deranja și am crezut că pot merge așa cu lumina care se reflectă în zăpadă. La un moment dat am crezut că mă simt înconjurat de mulți ochi, pe o rază de zece metri. Am crezut că sunt înconjurat de lupi și am așteptat să văd care sare primul. Dar am aprins frontala și mi-am dat seama că, de fapt, sunt reni. Eu m-am bucurat, ei s-au speriat și mi-am continuat drumul. Dacă în prima zi am mers în zona mea de confort, în a doua zi a trebuit să ies total din confortul meu. În prima zi am mers cu vântul din spate și mi-a fost ok, însă a doua zi vântul mi-a suflat în față”, a povestit Iulian.

Pe lângă clipele grele prin care a trebuit să treacă, salvatorul din Botoșani și-a luat răgaz să se poată bucura de frumusețile naturii. Deși organismul îi indica, la un moment dat, că nu mai poate continua.

„M-am bucurat totuși că am putut vedea aurora boreală, însă organismul meu dădea semne că nu mai vrea să înainteze și a trebuit să mă leg de fel și fel de lucruri. Am spus Tatăl nostru, m-am gândit la cauza pe care o susțin, m-am gândit la colegii mei. Dumnezeu lucrează prin oameni. De această dată a fost fetița mea. Înainte de a intra în cursă și de a rămâne fără semnal la telefon, mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus că mă așteaptă acasă și că mă iubește. A fost bucățica care mi-a dat putere. Mi-am spus că dacă Maria este cu mine și mă iubește enorm eu trebuie să am puterea de a merge mai departe. Ăla a fost punctul care m-a făcut să merg mai departe”, a povestit cu emoție în glas.

Pentru Iulian, cât și pentru ceilalți participanți ai competiție, ultimii kilometri s-au dovedit a fi cei mai grei din competiție.

„Ultimii 26 de kilometri au fost cei mai grei. Deși eram conștient că eram în cursă, la un moment dat am văzut în fața ochilor o peliculă cum copiii erau la mare, în concediu. Îmi veneau în minte amintiri, pur și simplu. Îmi aduc aminte vorba unui prieten foarte bun. Mi-a spus că atunci când nu mai pot să cânt un cântec patriotic, pentru că așa sunt și eu. O persoană patriotică. Și am început să cânt Deșteaptă-te române, Treceți batalioane, române”, a adăugat acesta.

Pentru această competiție, Iulian s-a pregătit intens și acasă. A povestit că a dormit în bucătărie pe gresie, cu fereastra deschisă, pentru a se putea obișnui cu frigul.