Fenomenul Rareș Prisacariu recită Scrisoare către România. „Rușinea de a fi român mi se pare cea mai puternică lovitură de stat“ (video)

Băiatul de 7 ani, din Botoșani, are o capacitate excepțională de memorare, recită din Eminescu și dă adevărate lecții de patriotism.

La doar 7 ani, Rareș Prisacariu a umit întreaga țară, iar clipurile în care recită poezii patriotice au devenit virale. Băiatul are  o capacitate extraordinară de memorare care îl situează în rândul micilor genii.

„Foarte mulți oameni mi-au spus că sunt genial, dar le-am zis că mai am mult de învățat până să fiu genial“, a spus băiețelul în ediția din 1 Decembrie a emisiunii „Copiii spun...“, difuzată la TVR 1. Și aici a recitat un monolog din opera „Geniu Pustiu“, de Mihai Eminescu, moment care l-a emoționat până la lacrimi pe Virgil Ianțu.

 

Micul geniu a fost invitat și în emisiunea „Drag de România mea!“, moderată de Fuego, la TVR 2, aceasta fiind prima sa apariție televizată, potrivit Adevărul.

Rareș Prisacariu a susținut un alt moment emoționant, declamând un fragment din Scrisoare către România, scrisă de Fuego în urmă cu câțiva ani, de Ziua Națională.

„Draga mea Românie,

Acum, la ceas de sărbătoare, mă întreb: ce mai faci, cum O mai duci? Știu că te doare întrebarea mea. Dar, ce să vezi, și eu mă întreb zi de zi cât te-or mai chinui unii și alții cu indolența și nepăsarea lor, cu felul acesta hulpav de a lovi la orice pas, cu dorința nestăvilită de nou, de parcă continuarea lumii ar sta în modernitate. Draga mea Românie, știu că suferi și mai știu că ți-e rușine cu toți cei care te reneagă și se simt timorați că sunt parte din tine. Crede-mă, pe ei nu-i voi putea înțelege și ierta vreodată, pentru că ei nu pricep un principiu simplu: tu nu te poți apăra, nu poți evolua, nu poți străluci altfel decât prin ei.

Rușinea de a fi român mi se pare cea mai puternică și mai dezamăgitoare lovitură de stat, dincolo de orice altceva. Patriotismul a devenit un soi de nebunie, iar noi, cei care mai ținem la tine și la valorile tale, suntem ori duși cu capul, ori avem cine știe ce alte interese.

Tu meriți lumina ta, meriți să fii iubită și apărată. Sunt sigur că, dacă mai mulți dintre noi am simți cu adevărat ideea de unitate, lucrurile ar sta diferit și tu ai fi mai fericită.

Mă gândesc, dragă țara mea, că istoria te-a pedepsit de multe ori, tot din cauza alor tăi. Ai fost păcălită și ai suferit și te-au terfelit alții cum au vrut. Simbolurile tale ar trebui să fie exemple de căpătâi pentru toți. Ai cu ce să te lauzi! Și știu că poate eu sunt prea mic pentru a face ceva pentru tine dar, crede-mă draga mea Românie, ai nevoie de răbdare pentru schimbare și pentru ca fii tăi risipitori să înțeleagă că bucățică așa asta de tărâm e binecuvântată“.

„Este despre genialitatea unui copil innocent, care respiră poezie, care este una cu înțelepciunea poeților pe care îi iubește și care poate fi numit un fenomen“, a concluzionat Fuego.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor!

Saturday, 8 August 2026

Europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a Românie...

Îl așteaptă o bătrânețe în celulă după ce și-a omorât propria soție!

Saturday, 8 August 2026

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ț.I., în vârstă de 69 de ani, din comuna Albe...

Încă un incendiu în cimitir de la lumânările lăsate nesupravegheate! - FOTO

Saturday, 8 August 2026

Lumânările lăsate aprinse în apropierea coroanelor de flori, a crucilor din lemn sau a vegetației uscate pot provoca incendii cu consecințe grave. Un astfel de eveniment s-a produs ...