Eroii căzuți pe frontul de bătălie, sărbătoriți la Botoșani de Înălțarea Domnului! (Foto, Video)

Eroii căzuți pe frontul de bătălie, sărbătoriți la Botoșani de Înălțarea Domnului! (Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Ziua de joi are o triplă semnificație pentru neamul românesc și pentru toți credincioșii. Nu doar că îi cinstim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar astăzi mai sărbătorim Înălțarea Domnului și eroii neamului căzuți pe frontul de luptă.

Așadar, este o zi cu triplă semnificație și cu o încărcătură sufletească aparte. În bisericile din tot județul au răsunat vocile preoților și au fost înălțate rugăciuni, iar în municipiul reședință de județ, în Cimitirul Pacea au fost comemorați bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau patria.

 

Oficialități, politicieni, oamenii din administrația publică, militari și oameni simpli au participat la ceremonialul religios organizat în acest sens în Cimitirul Pacea. Au fost depuse jerbe de flori, iar la final a avut loc realizarea dispozitivului de defilare și defilarea detașamentului de onoare.

Un moment aparte și care a atras atenția tuturor: mai mulți copii au venit îmbrăcați în costume tradiționale și au depus și ei jerbe de flori la monumentul din Cimitirul Pacea.

Comemorarea celor căzuți pentru țară a fost oficializată după Primul Război Mondial, într-o perioadă în care România își omagia miile de militari care și-au pierdut viața pe front.

Un moment important a avut loc în anul 1920, când autoritățile statului și biserica ortodoxă Română au decis ca memoria eroilor să fie cinstită de sărbătoarea Înălțării Domnului. Alegerea acestei date a avut o puternică semnificație simbolică, asociind jertfa celor care au luptat pentru țară cu unul dintre cele mai importante momente ale credinței creștine.

În perioada regimului comunist, tradiția a fost modificată, iar comemorarea a fost mutată la 9 mai. După căderea comunismului, autoritățile au readus sărbătoarea la data consacrată istoric.

Prin Legea nr. 48/1995, Ziua Eroilor a fost celebrată din nou în aceeași zi cu Înălțarea Domnului, revenindu-se astfel la tradiția interbelică. Recunoașterea oficială a importanței acestei comemorări a venit odată cu adoptarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război.

Articolul 39 al actului normativ stabilește că Ziua Eroilor este sărbătoare națională a poporului român și se marchează anual în cea de-a 40-a zi de la Paște, de praznicul Înălțării Domnului.

Legătura dintre Ziua Eroilor și praznicul Înălțării Domnului 

În tradiția creștină, Înălțarea Domnului marchează momentul în care Iisus Hristos Se înalță la cer, la 40 de zile după Înviere. Asocierea acestei sărbători cu Ziua Eroilor are o puternică semnificație simbolică, întrucât jertfa celor care și-au dat viața pentru patrie este pusă în legătură cu ideea de sacrificiu, biruință și înălțare spirituală. 

Potrivit explicațiilor oferite de Patriarhia Română, alegerea acestei date nu a fost întâmplătoare, ci reflectă dorința de a lega memoria eroilor de una dintre cele mai importante sărbători creștine, transformând comemorarea într-un moment de recunoștință și reflecție spirituală.

Semnificația Zilei Eroilor

Ziua Eroilor reprezintă un omagiu adus tuturor celor care au contribuit, prin sacrificiul lor, la apărarea și consolidarea statului român. Sunt cinstiți atât eroii cunoscuți din marile momente ale istoriei, cât și cei ale căror nume au rămas mai puțin cunoscute, dar ale căror fapte au avut un rol important în destinul națiunii.

Comemorarea are și o importantă dimensiune educativă și civică. Ea reamintește generațiilor actuale că libertățile și drepturile de care se bucură astăzi au fost câștigate prin efortul și sacrificiul celor care au luptat pentru țară.

În acest sens, Ziua Eroilor devine o punte între trecut și prezent, între memoria colectivă și valorile pe care societatea românească le transmite mai departe. În fiecare an, autoritățile centrale și locale, instituțiile militare și unitățile de cult organizează ceremonii comemorative în memoria eroilor.

Potrivit legislației, sunt desfășurate depuneri de coroane de flori, slujbe religioase, ceremonii militare și momente de reculegere la cimitirele și monumentele dedicate eroilor.

Vă spunem Hristos s-a Înălțat, iar sărbătoriților de astăzi le dorim sănătate, putere de muncă și înțelepciune! 




















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

„Exprimă istoria, valorile și idealurile unei națiuni”: Ziua Imnului Național în Centrul Istoric al Botoșaniului! (Foto, Video)

Wednesday, 29 July 2026

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită și în acest an, la Botoșani, în Centrul Istoric. Evenimentul a început la ora 10:00, atmosfera fiind una de sărbătoare și vremea deo...

Probleme cu proiectele finanțate prin CNI la Botoșani. Valeriu Iftime: „Noi suntem doar niște observatori” (Video)

Tuesday, 28 July 2026

Constantin Pătrăuceanu, consilier județean din partea PSD, i-a solicitat lui Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, o situație a lucrărilor finanțate prin Compania Națio...

Banii pentru campaniile Poliției din Botoșani, contestați în plenul CJ. Consilier: „Cred că este a treia oară când vă spun” (Video)

Tuesday, 28 July 2026

Banii pe care Consiliul Județean îi alocă, anual, pentru campaniile derulate de polițiștii botoșăneni au reprezentat subiectul unor discuții în contradictoriu între un ales de...