Energie, culoare și multe aplauze la balul preuniversitar al laurienilor (fotogalerie)

Cu o efervescență deosebită se derulează în aceste săptămâni seria de Miss Preuniversitaria, făcând sala de spectacol a Casei Sindicatelor neîncăpătoare. În week-endul care a trecut a fost rândul laurienilor să arate cât de frumoși și buni organizatori sunt.

Concursul dedicat claselor a X –a, a XI-a și a XII –a se dorește o demonstrație de calități ce să depășească seria „Miss Boboc” ce a avut loc în toamnă și i-a avut în prim plan doar pe boboceii de-a IX-a.

 

Tema laurienilor a fost „Opre Roma!”, în traducere „Sus, Omule!” și a însemnat o confruntare între 7 perechi ce s-au întrecut în vals, toalete de zi și de seară, dar și în capacitatea de a improviza pași de dans pe ritmuri rromani.

Tinerii și-au creat amintiri de neuitat și au imortalizat momente unice, unul dintre acestea fiind cel în care Mister ATL 2022, Alexandru Pădurariu a surprins-o pe Alexia Tudose, cu un buchet de trandafiri. Fostă participantă la Miss, Alexia este tânăra ce a trecut printr-o experiență terifiantă în decembrie, anul trecut, în urma căreia o echipă de medici de excepție au trebuit să-i replanteze mâinile. Copila, ce a câștigat în toamnă premiul al II-lea, a urcat pe scenă și a primit florile în uralele familiei din Laurian, dar s-a implicat și în premierea participanților din actuala ediție. 

Ca de fiecare dată, concursul Miss&Mister Preuniversitaria al Colegiului Național „A.T. Laurian” se poate rezuma prin cuvintele „muncă, determinare și organizare”. Dincolo de ce se vede pe scenă se află o echipă de elevi și profesori ce participă cu maxim interes la toate etapele necesare unei ediții de succes. Misiunile asumate sunt „pe bune”, de această dată, fără simulări și renunțări. Se caută colaboratori, se leagă prietenii și se construiesc amintiri mai vii, poate, decât unele ore de curs.

„Consider că această experiență este, în primul rând, rezultatul unor prietenii strânse și al unor amintiri unice din viața unui tânăr licean, dar și al muncii unor elevi devotați și dornici să ia parte în magica poveste a unui bal.  Din postura unui organizator, sunt fericită să afirm că balul nu înseamnă doar titluri sau premii, ci sentimentul de a fi mândru de spectacolul organizat și nu în ultimul rând, de munca participanților ghidată de îndrumarea noastră, a organizatorilor”, sunt cuvintele Georgianei Tucaliuc, eleva din XI D ce a făcut parte dintre organizatori

Efortul și calitățile participanților au fost apreciate și răsplătite, în urma punctajelor juriului compus din actuali, dar și foști elevi ai Laurianului, titlul de Miss Preuniversitaria 2023 a fost câștigat de Diana-Andreea Tăutu, elevă în clasa a XI-a D, pe când cel de Mister Preuniversitaria 2023 i-a revenit lui Călin Pușcașu, elev în clasa a X-a D a colegiului botoșănean.

În ordine descrescătoare, următoarele locuri au fost ocupate de Anamaria-Andreea Apetrei și Alexandru Morea, câștigători ai locului II și Bianca-Maria Necolau împreună cu Eric Tudose, aflați pe locul III. Galeriile nu au fost mai prejos, iar premiile de Miss și Mister Popularitate au fost câștigate de Cezara – Maria Noroc și Andrei Bucur.

Profesorul coordonator a fost și de data aceasta Elena Alecsa, care a făcut echipă cu directorii Mihaela Prăjinariu și Ioan Onofrei, dar și cu Talida Grunzac, Niculina Coromă, Mihaela Tunea și Sebastian Mihalache.









 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Intervenții chirurgicale întârziate din cauza schimbărilor birocratice. Medic din Botoșani: „A fost neplăcut și pentru noi, dar și pentru pacienți” (Video)

Monday, 9 February 2026

La începutul anului 2026 multe intervenții chirurgicale au fost puse în așteptare din cauza unor schimbări birocratice, susțin reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „...

Încă două secții de la „Mavromati” se vor uni. Medic din Botoșani: „Era o aberație” (Video)

Monday, 9 February 2026

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a anunțat, săptămâna trecută, că (și) cele două Secții de Pediatrie se vor uni. A...

Anunț despre Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului „Mavromati”, când va fi gata! (Video)

Wednesday, 4 February 2026

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că stadiul lucrărilor la Ambulatoriul d...