În spitale există multă suferință și durere, iar cadrele medicale lucrează cu știință și perseverență pentru vindecarea bolnavilor. În sprijinul acestora se află preotul de caritate, care poartă de grijă sufletelor bolnavilor, aduce mângâiere și speranță.
La Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani slujeşte preotul de caritate Marius Ciobanu. Colaborarea medicilor cu preotul este benefică atât pentru copii, cât și pentru susținerea personalului, „preotul, fiind prelungirea lui Dumnezeu pe pământ, aduce multă lumină pacienților și lucrătorilor în halate albe”, consideră dr. Constantin Tudorache.
„Misiunea medicilor este foarte grea”
Doctorul Constantin Tudorache, specialist în balneologie și recuperare medicală, consultă de zeci de ani micuții din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
Renumele său de medic de vocație sau „specialist desăvârșit, extrem de atent la nevoile pacienților”, așa cum spune un pacient, a depășit de ani buni granițele județului Botoșani.
Cine intră în cabinetul său plin de icoane și cărți de rugăciuni înțelege că dăruirea acestui medic primar, cu peste 40 de ani de experienţă, vine și din credința puternică pe care o are în Dumnezeu.
(Dr. Constantin Tudorache)
„Misiunea medicilor este foarte grea și aș îndrăzni să spun că se apropie de cea a preoților, având în vedere că și noi trebuie să fim foarte atenți la suferința oamenilor. Eu lucrez mult cu copii, mai ales pe partea de recuperare a poziției corecte a corpului. Am întâlnit multe tulburări de statică vertebrală a coloanei și le spun mereu micuților și părinților că fără colaborarea și efortul lor de a face în mod constant exercițiile și tratamentul pe care le recomand, rezultatele nu vor fi vizibile. Suntem atenți atât la bolile corpului, cât și la nevoile sufletului, căci dacă sufletul nu este liniștit, calm și cu ridicare către Dumnezeu, atunci eu tratez doar un corp inert și nu am rezultate pozitive. De-a lungul timpului, am avut multe rezultate frumoase, dar care nu se datorează contribuției mele, ci sunt conștient că acestea reprezintă darul Bunului Dumnezeu”, spune pentru Ziarul Lumina medicul Constantin Tudorache.
Biserica de lângă spital „aduce liniște și pace sufletească”
Relația cu Dumnezeu este pentru dr. Tudorache „baza existenței” sale, iar candela mereu aprinsă în cabinetul slujirii sale îl ajută să întrețină „lumina” pe care o răspândește și către pacienții lui.
Chipul său, brăzdat de încercări, e luminat de flacăra credinței care arde neîntrerupt în sufletul său. Cărțile sale de rugăciuni și Psaltirea arată, prin uzura lor, cât timp petrece acest medic în genunchi în fața lui Dumnezeu. Și cu adevărat, Bunul Dumnezeu l-a protejat și ajutat în drumul vieții sale!
Cu vorba caldă și blândă, a vorbit despre suferințele oamenilor și despre necesitatea prezenței preotului în mijlocul pacienților.
„Prezența preotului în spital este asemănătoare oxigenului pentru organism, pentru că îi ajută atât pe pacienți, cât și pe noi, cadrele medicale. În plus, prezența unei biserici lângă spital aduce multă liniște și pace sufletească. Iar preotul, fiind prelungirea lui Dumnezeu pe pământ, aduce multă lumină pacienților și lucrătorilor în halate albe, iar când preotul vine și cu Boboteaza în spital, pentru mine este o atmosferă celestă, divină. Îmi amintesc că, la început, părintele Marius Ciobanu a slujit într-o capelă micuță de la etajul 1 al acestui spital. Participam puțini oameni la slujbele din capelă: părintele, dascălul, eu și câțiva pacienți. Și în acest mic sfânt lăcaș, atmosfera era divină și am simțit, în mod real, comuniunea cu Dumnezeu. Când plecam de la slujbă, parcă nu atingeam pământul! Acesta este rolul preotului de spital!”, mărturisește pentru sursa citată doctorul Constantin Tudorache.
(Preotul de caritate Marius Ciobanu și medicul Constantin Tudorache)
Întrebat cine i-a insuflat această credință atât de puternică, dr. Tudorache spune cu lacrimi în ochi că timp de 25 de ani, în prima parte a vieții, a fost „băiat de altar”, alături de tatăl și fratele său care au fost preoți, iar acum sunt slujitori în „altarul ceresc”: „Tatăl meu mi-a spus că, dacă nu reușesc să-i ridic pe cei căzuți și nu aduc un zâmbet pe fața pacienților mei, degeaba trăiesc!”