"Frunza verde cimbrisor/ Du-te, du-te vantisor/ Si treci Prutu’ und’ mi-i dor…" (I. Popovici)

Ma uit la ceas. Este ora 9 si 30 de minute si soarele nu-si arata fata! E o dimineata de mai, rece, noroasa si apasatoare care ma duce cu gandul mai degraba spre mijlocul toamnei decat spre vara care ar trebui sa bata la usa! Zarzari si meri troieniti de flori roz-albe si crete se intrec in a incanta privirea si a ma face sa uit de vremea cainoasa care parca nu mai vrea sa plece, zgandarind reumatismul piciorului drept care a inceput sa ma necajeasca. Vama Stanca e altfel decat o stiam. Un spatiu total schimbat, modern, european. Printre functionari il zaresc pe Cristi, ruda mea indepartata... Il salut discret. Suntem judet de granita, vama la hotarul Uniunii Europene, cu cladiri pe masura, impunatoare, functionale, avantajos plasate, creand posibilitatea pasagerilor sa admire intreaga splendoare, frumusetea peisajului oferit de lacul de acumulare din amonte, de matca Prutului din aval, cu lunca si albia canionar mestesugita de bariera de stanci calcaroase pe care le strapunge. Oare cate popoare pot spune ca au frontiera in mijlocul habitatului lor!?, ma intreb retoric…

Imi indrept privirea cu drag spre plaiul basarabean, spre fratii de peste Prut la care ma gandesc cu admiratie, cu iubire de neam, cu nostalgie dupa timpul irosit decenii de-a randul de cand o hotarare impusa, potrivnica si nedreapta, i-a rupt din curgerea normala a evolutiei lor alaturi de cei de-un sange si de-o mama, soarta lor derulandu-se independent si abrupt fata de noi. Prin minte imi trec chipuri de basarabeni pe care ii cunosteam de-a lungul timpului, din a caror framantari sufletesti desprinsesem un gand constant – dorul de libertate - , glasul interior care nu putuse fi inabusit… Dorul… cuvant caruia in limba polona ii corespunde cuvantul "jar"! - "foc" ce ne arde si ne intretine iubirea de natie, dragostea de plai, admiratia fata de limba si respectul fata de aproape... "Viata unei natiuni si a unui popor depaseste Statul – care este numai o ordine politica a societatii, iar destinul unui popor se implineste numai daca oamenii sunt constienti de datoria lor. Nimeni nu poate da ceva poporului decat daca in sufletul lui traieste acel popor". (P. Andrei)

Controlul este sumar, formal, as putea zice. Dupa cateva minute suntem pe celalalt mal al raului, in Vama Costesti, in "tara straina"! Nimic nu deosebeste un mal de celalalt al Putului. Acelasi relief, aceleasi plante, aceiasi oameni, aceeasi limba, poate uneori mai arhaica... La 60 de ani, pentru prima data in viata mea am prilejul sa strabat Basarabia si in partea ei nordica, sa-mi clatesc ochii si in Tinutul Sorocii. E frig si ploaia sta sa cada. Autobuzul alearga pe drumul ce taie dealurile de-a curmezisul, strabatand sate imbatranite (tinerii fiind plecati la munca in strainatate), parcurgand campuri lucrate mai bine ca la noi (e o anume responsabilitate si respect fata de pamant), trecand pe langa cladiri (ca si la noi) parasite, ale fostelor colhozuri...

Soroca este asezata pe coasta priporoasa a unui deal ce-si scutura poala in albia Nistrului, batranul "Tyras". Nistrul nostru de altadata sta asa cum era pe vremuri, hotar prapastios intre cele doua lumi, structuri deosebite, cu origini diferite... Curiozitatea, pur si simplu, ma mana spre malurile lui pentru a-l privi de aproape, a-l studia, a-i simti pulsul... si nu va nimic distinctiv, nimic oficios, nici macar soldatul granicer care ar fi trebuit sa pazeasca hotarul, adevaratul si stravechiul hotar... De aproape, misterul Nistrului devine si mai invaluit, curiozitatea transformandu-se in teama... Nu, nu teama ca vor navali cei de dincolo puhoi (un bac traverseaza mereu fluviul), ci teama pentru fratii basarabeni ca se vor lasa pacaliti sufleteste de ceea ce ascunde zarea spre rasarit...
"Verde frunza de gutui
Nistrule de ce nu-mi spui
Ce-i cu fratii-nstrainati Si de soarta blastamati?
-Voinicule, ruga ta
Imi inmoaie inima.
Suie-n barca cat mai iute
Si te trec pe negandite.
...................................
-Nistrule, apa blajina,
Ia-ma din tara straina
Du-ma la frati si surori
Unde-s vai cu mandre flori.
-Moldovan frumos, viteaz,
Nu te da pe un necaz
Ca dreptatea va veni
Si pe rai i-a nimici". (din folclorul basarabean)

Vraja Nistrului, batranul Nistru martor al atator evenimente memorabile din trecutul nostru milenar, evocand un susur de soapte, glasuri venite de dincolo de vremi, cuprinde pe oricine se abate sa asculte pentru o clipa mareata spovedanie istorica, in momentele de popas, la temelia falnicei cetati voievodale a Sorocii. Rasarita pe ruinele unor fortificatii mai vechi, in vremea lui Stefan cel Mare si Sfant, din lemn, iar apoi rezidita din piatra sub domnia slavitului domn Petru Rares, rotunda cu cinci bastioane, Cetatea  a infruntat vitregiile veacurilor rezistand si stand semeata la fruntariile Moldovei. Fiori de mandrie romaneasca iti patrunde sufletul si bucuria te cuprinde in spatiul interior al Cetatii, cand cuvintele graiului strabun rasuna din gura custodelui profesor Nicolae Bulat, intr-o limba romana impecabila, inserand legende si emotionante intamplari demult uitate, narand povestea seculara a venerabilei constructii, care a sfidat cu darzenie pradalnicii cotropitori. Ascultandu-l pe domnul profesor Bulat, sufletul meu crestea de bucurie si speranta revenirii la vechile temeiuri sporea. "Nasc si la Moldova oameni...", nu sunt numai niste cuvinte spuse de cronicari candva, ci au consecinta si valoare, au corespondent si astazi... Intr-un scuar din bulevardul central, ce perpetueaza numele marelui voievod, un monument ridicat viteazului domn Stefan cel Mare si Sfant, domina Piata Civica. "La Soroca in Cetate/ Inima lui Stefan bate!". (P.Popa)

Nu departe de Cetate, e Casa de cultura, o cladire noua, mare, plasata in mijlocul unui parc. Opere sculpturale moderne te intampina din loc in loc, parca ai fi in Tabara de sculptura de la Magura Buzaului. Ghid si gazda ne este poetul Petre Popa, un vrednic urmas, sustinator si cultivator al limbii lui Eminescu, pe care il revendica ca mentor. O placa de marmura neagra cu chipurile muzicienilor Doina si Ion Aldea Teodorovici este plasata pe peretele de la intrare. "Hulubii adorm in Cetatea Soroca/ Sta piatra la cuiburi de veghe/ Stau turle spre ceruri atintite cu ochiul/ La steaua ce inca nu vede./ ...Soroca, Cetatea Soroca/ E numele tau de botez/ In Nistrul ce purpuri invoca/ Toti zeii - sa nu-ngenunchezi...". (P.Popa)

Director al Teatrului "Veniamin Apostol", Petre Popa ne plimba prin oras, ne duce la Aleea Clasicilor, ne vorbeste despre strada Eminescu, cea mai plina de istorie si importanta cultural-artistica in viata urbei, despre trecutul orasului, despre greutatile pe care le intampina in lupta pentru punerea pe picioare a tinerei institutii. Pe aceasta strada, la intersectia cu strada Independentei se afla si sediul noului Teatru. Vizitam cladirea, o constructie terna si searbada in exterior, dar interesanta arhitectonic in interior, cu o impunatoare scara de onoare in holul central, hol folosit in prezent ca sala de spectacol cu 60 de locuri! Cladirea este fosta Casa a Invatatorului din judetul Soroca, ridicata in perioada interbelica de catre membrii corpului didactic sorocean, cu sprijinul guvernului Romaniei! Petre ne vorbeste cu entuziasm si incredere despre viitoarea cladire, ne arata schitele de reconstructie, planurile de perspectiva. E un proiect maret, de anvergura, pentru care era deja finantarea aprobata. Ma laud ca in perioada interbelica una dintre personalitatile culturale de prim rang, care a activat la Soroca, a fost botosaneanul Dimitrie Iov, nascut la Flamanzi, cel care edita ziarul "Basarabia de Sus", fiind deputat sau senator din partea locuitorilor fostului judet. "-Stiu!" – imi spune. Stie si despre chinurile la care a fost supus de regimul ce a urmat dupa razboi, dar mai ales stia despre poemul sau "Urata harta are tara mea", publicat in 1940, inspirat de raptul bolsevic din acea vara, care a fost hotarator pentru condamnarea sa de mai tarziu...
 
Spectacolele noastre cu "Ivan Turbinca" s-au bucurat de succes la publicul sorocean. Inaintea fiecarui spectacol si la sfarsitul celui de-al doilea s-au tinut mici speech-uri, s-au spus cuvinte de multumire si felicitare: din partea gazdei directorul Teatrului "Veniamin Apostol", domnul Petre Popa, din partea sefului de la Comitetul Raional de Cultura si din partea directorilor Teatrului "Mihai Eminescu", domnul Traian Apetrei si domnul Volin Costin. S-au inmanat insemne culturale, materiale publicitare, albume, diplome, flori etc. Sala a fost entuziasmata, sorocenii emotionati aplaudand furtunos.

Cumpatarea sentimentelor si masura cuvintelor spuse au multa insemnatate si infatiseaza judecata asupra unor stari de lucruri cunoscute si traite. Sufletul basarabenilor este pregatit pentru continuitate, pentru reluarea traditiei, si pentru dezvoltarea ei. Oamenii cu frica lui Dumnezeu, constienti ca sunt continuatorii unor randuieli seculare, si a unei istorii glorioase, ei respecta datinile si obiceiurile, vorbesc graiul curat al stramosilor. Intalnirea a fost una de neuitat, una de suflet, mai ales ca noi am fost singurii care am dat curs prompt invitatiei si solicitarilor lor: veneam din orasul lui Emienscu, cu un spectacol inspirat din opera bunului lui prieten, Ion Creanga, pus in scena de un regizor basarabean, Ion Sapdaru, avand printre interpreti si 2 actori basarabeni, din care unul ce-si incepuse studiile la Soroca, Misa Dontu. "Prietenul bun la nevoie se cunoaste". M-am convins inca o data, daca mai era nevoie, ca "sangele apa nu se face", iar sorocenii sunt in permanenta inarmati sufleteste impotriva stricatorilor de neam, au un suflet al lor, un suflet de hotar, un adevarat zid de aparare, unul spiritual, ridicat si consolidat de idealul mobilizator al constiintei romanesti care s-a conservat asteptand momentul prielnic pentru a se manifesta. Vizita noastra la Soroca vreau sa cred ca nu a fost doar o usoara falfaire de aripi, ci o adanca rascolire a pamantului intelenit in asteptarea plugului pregatitor unui sol fertil.

"Pe campul tau bogat, cum e un lan, /Privirea mea citeste ca-n scrisoare
....................................................
Ca zestre-ai fost si te-au furat dusmanii/ Frumosule covor basarabean". (Dimitrie Iov)

Astept cu nerabdare prezenta sorocenilor la Botosani, ca raspuns la invitatia institutiei noastre de a participa la Zilele Teatrului "Mihai Eminescu" in toamna.

Mai 2011
Constantin Adam