Cinci ani fără Maestrul Ioan Cobâlă și golul pe care nimeni nu îl va mai umple vreodată!

Ioan Cobâlă a reprezentat un simbol puternic, a fost omul care a transformat firescul în magie. S-a stins din viață în ziua de 3 septembrie 2021, la scurt timp după ce îi fusese acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.

Botoșănenii și-l amintesc pe Ioan Cobâlă de pe scenă, din emisiunile folclorice. Uneori putea fi văzut pe străzile orașului. Dirijorul se plimba firesc, obosit sau fericit, dezamăgit sau entuziasmat.

Sub bagheta Maestrului Cobâlă au cântat de-a lungul timpului nume sonore ale muzicii românești: Irina Loghin, Ion Dolănescu, Floarea Calotă, Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache, Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Laura Ștefănescu și mulți alții.

 

Cât a trăit, dirijorul Ioan Cobâlă ne-a arătat ceea ce rar mai găsim astăzi: pasiunea pentru muzică și pentru folclor. A fost omul care, după zeci de ani de carieră, nu ezita să spună: dacă ar să o iau de la capăt, aș face același lucru! Talentul și, îndrăznim a spune, harul l-au impus în lumea artistică. Și nu este greșit să spunem că Ioan Cobâlă a fost mai degrabă un om al României decât al Botoșanilor. Un Botoșani care uneori l-a exclus și l-a marginalizat.

S-a născut pe 1 ianuarie 1947 la Drăgușeni, în județul Botoșani, într-o familie cu patru copii. Tatăl, Mihai Cobâlă, era zidar, tâmplar, omul care dintr-o bucată de lemn făurea cu îndemânare chiar și o vioară. În Drăgușeni a aflat copilul Ioan ce înseamnă muzica, mai ales de la tatăl său, care era lăutar în zilele de duminică. Pentru că în celelalte zile muncea la sapă, pentru a-și putea întreține familia.

Când a început cursurile la oraș, la Liceul Laurian din municipiul Botoșani, Ioan Cobâlă a continuat să cânte. Plus că a înființat aici un ansamblu folcloric ce avea să devină repede celebru prin competițiile naționale. După liceu s-a întors acasă, la Drăgușeni, unde a activat ca suplinitor la școală. Nu a durat mult și inevitabilul s-a produs: Drăgușeniul avea o orchestră de muzică populară.

A plecat din nou din sat, de data aceasta pentru a urma Conservatorul, la Iași. S-a făcut repede remarcat și aici. Imediat după ce a finalizat studiile muzicale, a fost cooptat în echipa Ateneului Tătărași, unde a înființat repejor o orchestră.

 A lăsat Iașul pentru a se întoarce la Botoșani, unde era nevoie de el. La Botoșani exista o orchestră, însă visul lui Ioan Cobâlă era acela de a ridica nivelul valoric și profesional. Mai ales profesional. A adus partituri pentru instrumentiști, iar soliștii au fost îndemnați să caute folclorul autentic moldovenesc. A introdus disciplina, rigurozitatea, a făcut din ”Rapsozii Botoșanilor” un etalon artistic peste care nimeni nu mai putea trece.

Vreme de decenii, a cultivat în cadrul orchestrei valoarea și calitatea interpretativă. A stârnit emoții, alături de artiștii de la ”Rapsozii Botoșanilor”, nu doar în Botoșani sau în România, ci peste tot în lume, de la Beijing la Helsinki, în Maroc, până în îndepărtata Siberie.

Nu e de mirare că foarte repede numele orchestrei de la Botoșani era pe buzele tuturor. Însă totdeauna acest nume venea laolaltă cu cel al dirijorului și maestrului său: Ioan Cobâlă.

Artiști de primă scenă ai României de astăzi îi datorează succesul și lui Ioan Cobâlă, omul care a știut să găsească în fiecare filonul de aur care să îi facă să strălucească.

S-a stins din viață la 74 de ani, pe 3 septembrie 2021, lăsând în urmă un gol pe care nimeni nu îl va mai umple vreodată.

Veșnică pomenire, Maestre Ioan Cobâlă!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MSM pentru articulații: Doze reale, așteptări corecte și mobilitate pas cu pas

Wednesday, 23 September 2026

Ce poate însemna MSM pentru durerea articulară MSM este prescurtarea pentru metilsulfonilmetan, un compus organic care conține sulf și care se găsește în suplimentele pentru articu...

Influența noilor tehnologii asupra modului în care ne petrecem serile de toamnă

Wednesday, 23 September 2026

Această schimbare nu ține doar de apariția unor dispozitive mai performante. Noile tehnologii au modificat însăși relația noastră cu timpul liber. Alegem ce urmărim, când înc...

Liga Campionilor: cele mai valoroase piețe de pariuri pentru fani

Wednesday, 23 September 2026

Liga Campionilor este una dintre cele mai urmărite competiții de club din lume, iar din sezonul 2024-25 a devenit și mai captivantă odată cu introducerea noului format. Mai multe echipe, mai mult...