Atelierul de creație al mamelor voluntare de la Asociația Il Girotondo, prezent la Târgul Mărțișorului (video)

Un grup de tinere mămici, voluntare ale Asociației „Il Girotondo” din municipiul Botoșani, au confecționat hand-made mărțișoare unicat, pe care le-au expus la vânzare în cadrul Târgului Mărțișorului.

Roxana Vârlan, reprezentant al Asociației, a povestit că toți bănuții pe care îi vor strânge din vânzarea mărțișoarelor se vor duce în vistieria Asociației, pentru a veni în sprijinul copiilor speciali.

„Suntem un grup de mămici care au făcut mărțișoare, iar bănuții rezultați din vânzare vor merge către copiii din grădinița Il Girotondo, fiind de natură socială. În cadrul acestei Asociații avem și o parte de terapie, gratuită, pentru copiii cu afecțiuni speciale. Avem și o cantină socială de care copiii acestei grădinițe beneficiază și toți bănuții rezultați din vânzarea acestor mărțișoare vor merge în asociație”, a declarat pentru Știri.Botoșani Roxana Vârlan, reprezentant al Asociației „Il Girotondo”.

 

Aceste mămici au început să confecționeze decorațiuni și mărțișoare în urmă cu trei ani, dorind să le ofere măicuțelor misionare și persoanelor din Asociație o urmă de respect și recunoștință. Asta pentru că și ele sunt mame de copiii speciali, care au parte de terapie în cadrul acestei grădinițe.

„Eu sunt mămică de copil special. Copilul meu face terapie acolo și m-am gândit să întorc cumva binele înapoi. Acum trei ani mi-am făcut un atelier la grădiniță, iar încet, încet am început să fac mărțișoare, am făcut și de Crăciun câteva decorațiuni pe care le-am vândut, iar toți banii s-au dus pentru copilași”, a declarat Roxana Vârlan.

Mărțișoarele pe care mămicile le-au realizat sunt hand-made și închipuie diferite figurine, de la păpuși, rochițe, coșari și coșulețe cu flori. Femeile nu sunt la prima astfel de activitate, deoarece de Crăciun au confecționat diferite decorațiuni, pe care le-au vândut și bănuții au servit Asociației. 




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...