Arhitecți voluntari de la Universități din Iași, Cluj și București, prezenți pe șantierul primei școli sătești de stat din Moldova

Unul din obiectivele principale asumate de la început de organizatorii Festivalului Zilele Nordului a fost reconstrucția primei școli sătești de stat din Moldova, înființată la Darabani în toamna anului 1841, pe cheltuiala boierului Theodor C. Balș. Clădirea monument istoric a fost în picioare până după 1990, dar fără a mai fi întreținută, s-a autodemolat.

Clădirea are o valoare de patrimoniu și simbolică deosebită, motiv pentru care, Asociația Nord și-a propus, alături de administrația locală și de mai mulți parteneri să reconstruiască școala așa cum a fost, cu materialele din vremea în care a fost ridicată și implicând specialiști în domeniu, arhitecți, studenți, meșteri locali sau elevi.

 

Lucrările au fost inițiate anul acesta, când, în perioada festivalului, a fost pregătit terenul pentru edificarea construcției. Pentru ziua de 17 septembrie a fost planificată o clacă, pentru a fi amenajată temelia. Organizatorii au lansat un apel pentru voluntariat, la care au răspuns 15 studenți de la Facultățile de Arhitectură din Iași, Cluj și București, scrie ziarul darabaneni.ro.

Vremea a fost nefavorabilă și nu a permis o desfășurare de forțe așa cum era în plan, dar cei prezenți au reușit să pregătească piatra adusă de la Miorcani, care urmează să fie așezată la fundația școlii. Realizarea temeliei este obiectivul organizatorilor în această toamnă.

„Claca de azi (n.r.-17 septembrie) a avut rol educativ pentru studenții arhitecți care s-au înscris și pentru voluntarii noștri.Am pregătit piatra pentru așezarea fundației, atât am putut face acum, restul lucrării nu se poate face pe ploaie. Când prindem vreme bună, continuăm. Obiectivul anului este să rezolvăm complet fundația înainte de sfârșitul toamnei”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Wednesday, 14 October 2026

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

Wednesday, 14 October 2026

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

Wednesday, 14 October 2026

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...