1 decembrie la Botoșani: Discursuri, defilare, copii cu stegulețe și fasole cu cârnați! (Galerie Foto, Video)

Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Botoșani în Centrul Istoric al municipiului reședință de județ.

1 decembrie la Botoșani: Discursuri, defilare, copii cu stegulețe și fasole cu cârnați! (Galerie Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Cu această ocazie, ca în fiecare an, au fost organizate manifestări în Centrul Vechi la care au asistat sute de botoșăneni.

Activitatea a început cu intonarea Imnului Național al României, iar ulterior a fost oficiat serviciul religios.

Au urmat discursuri, depunere de coroane și defilarea detașamentului de onoare, cel mai așteptat moment de către cei mici.

Evenimentul a fost animat la Botoșani de zecii de copii care au venit însoțiți de părinți să asiste la sărbătorirea Zilei Naționale a României. Micuții au avut la ei stegulețe cu tricolorul, iar unii au purtat chiar și diferite simboluri tradiționale, cum ar fi batice sau diferite insigne.

„Ne amintește de visul împlinit al tuturor românilor”

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a fost primul care a luat cuvântul în cadrul acestui eveniment.

Trimisul Guvernului în teritoriu a vorbit despre importanța zilei de 1 decembrie și ce semnifică pentru poporul român.

Astăzi, 1 Decembrie, sărbătorim cea mai importantă zi din istoria poporului nostru, Ziua Națională a României. Este ziua care ne amintește de visul împlinit al unirii tuturor românilor, un moment istoric care simbolizează unitatea, curajul și determinarea generațiilor trecute. Încărcați de emoție și respect ne adunăm astăzi pentru a onora sacrificiile celor care au luptat pentru libertate, dreptate și demnitate. În anul 1918 pe câmpia de la Blaj strămoșii noștri au arătat curaj, determinare și credință”, a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.

Totodată, Dan Nechifor îndeamnă generația din ziua de astăzi să se inspire din atitudinea pe care strămoșii noștri au adoptat-o în acea vreme.

Marea Unire nu a fost doar un act politic, ci expresia unei voințe populare puternice, o lecție despre ce se poate realiza prin solidaritate și viziune comună. Să ne inspirăm din exemplul lor, pentru că astăzi, mai mult ca oricând avem datoria de a duce mai departe moștenirea pe care ne-au lăsat-o. O Românie unită, europeană și modernă (...)”, a completat Dan Nechifor.

„Suntem mai polarizați ca oricând” / „Fac un apel la înțelepciune”

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a ținut să puncteze și faptul că astăzi românii își aleg reprezentanții în Parlament. Un moment important și crucial în istoria țării noastre.

De asemenea, edilul șef al municipiului Botoșani face un apel la înțelepciune și toleranță.

1918 este un an crucial pentru definirea statului român modern. Sărbătorim astăzi 106 ani de când românia a crescut în fața lumii și s-a alăturat marelui concert al țărilor europene. Tot astăzi suntem poate mai polarizați ca oricând, puși în fața unor alegeri care induc sentimentul că societatea românească se poate dezbina. Fac un apel la înțelepciune și la toleranță între noi așa cum au făcut cei dinaintea noastră, etniile conviețuitoare din municipiul Botoșani care ne-au dat acest centru istoric atât de frumos, societatea noastră modernă”, a declarat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

În plus, primarul a prezentat și semnificația monumentului istoric lângă care este sărbătorită în fiecare an Ziua Națională a României.

„Poate și simbolic este monumentul unde se desfășoară aceste manifestări. Un grup statuar care are cele patru colțuri regiunile istorice ale româniei tot un simbol al unității. Tot acest grup statuar mai are o simbolistică. Ostașul are îndreptat pistolul către Est, consider că nu aceasta este direcția unde trebuie să ne îndreptăm, ci către partea opusă, către Vest. La mulți ani, botoșăneni. La mulți ani, români”, a conchis primarul.

„Avem datoria sacră să păstrăm ceea ce înaintașii noștri ne-au dat”

Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, a îndemnat, de asemenea, la abordarea unei atitudini responsabile în această zi importantă pentru națiune și a citat din vorbele lui Iuliu Maniu.

1 decembrie 1918 a fost ziua în care Bunul Dumnezeu ne-a împuternicit să avem o Românie mare. Cea mai mare Românie din toată istoria noastră. Actul unirii în sine, 1 decembrie 1918, reprezintă și un triumf al diplomației, înfăptuită de mințile luminate ale oamenilor politici care ne-au condus în acea perioadă istorică. Ce spunea Iuliu Maniu la acea mare adunare națională: «Noi, fii națiunii române de pretutindeni suntem de aceeași obârșie, de aceeași fire, o singură limbă și cultură și suntem încălziți de aceleași sfinte tradiții și aspirații mărețe. Când toate acestea sunt unitare, poate încerca cineva să împiedice manifestarea acestei unități ce privește viața politică sufletește de mult înfăptuită.» Dragi oameni buni, cu toții avem datoria sacră să păstrăm ceea ce înaintașii noștri ne-au dat. Iubirea pentru același dulce grai românesc, iubirea pentru acest loc atât de binecuvântat de Dumnezeu, dar mai ales pentru libertatea aceleiași națiuni”, a spus Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.

„Rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României”

Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani, a completat discursurile celor dinaintea sa vorbind despre Marea Unire ca fiind un „amplu proiect național”.

Ziua de 1 decembrie reprezintă în istoria poporului român triumful idealului național de unitate. Apărut pentru prima dată la revoluția din 1848 și săvârșit doar parțial la 1859, Marea Unire a avut loc după un șir lung de lupte, după nenumărate sacrificii umane și materiale. Marea Unire a rezultat ca urmare a îndeplinirii dreptului de autonomie și a deciziei democratice de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă încununarea victorioasă a voinței românilor și rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, realizându-se un amplu proiect național implementat cu strictețe, punct cu punct, extrem de ambițios”, a declarat locotenent-colonel Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani.

Fasole cu cârnați și ceai pentru botoșăneni

După ce s-a terminat defilarea detașamentului de onoare botoșănenii au mers să guste din bucatele pregătite de municipalitate pentru ziua de 1 decembrie.

Cetățenii au primit porții de fasole cu cârnați, suc și ceai.

Citește și Ziua Națională a României celebrată la Dorohoi, cadru festiv cu oficialități și zeci de copii!



















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Au fost desemnați câștigătorii programului bursier „Prof. Dr. Constantin Manolache” de la Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 12:18

Luni dimineață au fost anunțați elevii care au câștigat una dintre cele mai prestigioase burse oferite de Rotary Club la Botoșani. Evenimentul de înmânare a acestei burse a avu...

Doina Federovici a votat alături de familie pentru „stabilitate economică și echilibru în Parlament”! (Foto, Video)

Sunday, 1 December 2024

Doina Federovici a votat, duminică după-amiază, la Școala nr. 1 din municipiul Botoșani. Președintele Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani a venit alături de familia sa. ...

Valeriu Iftime, vot alături de echipă pentru a ”scoate Botoșaniul din lista cu cele mai sărace județe din România” (Foto, Video)

Sunday, 1 December 2024

Președintele Consiliului Județean Botoșani și-a exprimat opțiunea de vot într-o circumscripție electorală din localitatea Cătămărăști Deal, unde a ajuns după ora 14.00 alături de m...