Zeci de localuri și sute de botoșăneni verificați, în ultimele 24 de ore. Amenzi de peste 60.000 de lei aplicate

Zeci de localuri au fost verificate de polițiștii botoșăneni, iar sute de oameni au fost controlați în sensul respectării interdicțiilor actuale. Astfel, în județ, în ultimele 24 de ore, forțele de ordine au aplicat amenzi de circa 61.000 de lei, pentru încălcări ale normelor dispuse de ordonanțele militare în contextul pandemiei.

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 99 jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 18 au asigurat ordinea publică la centrele de carantină.

 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale).

Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare, precum și cinci amenzi în valoare totală de 1700 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 342 de persoane, fiind de asemenea verificate 31 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii.

Totodată, au fost aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 76.000 de lei, dintre care 48 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare totală de peste 55.000 de lei.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sucevenii anunță că, în premieră națională, au stabilit măsuri clare în școli, în contextul mesajelor Ro-ALERT de drone!

astăzi, 07:31

”Siguranța copiilor noștri este prioritatea zero!”, transmite Inspectoratul Școlar Județean  Suceava, instituție care anunță că a publicat în premieră la nivel naționa...

Cum arată o pereche frumoasă! (Video)

astăzi, 07:15

- Ce pereche frumoasă! Vă stă bine împreună! De cât timp sunteți căsătoriți? - Eu de 5 ani, ea de 8!  

Calendar Ortodox, 29 septembrie 2026: Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

astăzi, 07:00

Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii din C...