Zeci de elevi sunt cercetați pentru fapte antisociale, comise în primul semestru al acestui an școlar

Zeci de elevi sunt cercetați pentru fapte antisociale, comise în primul semestru al acestui an școlar

Un număr de 35 de infracțiuni au fost înregistrate în unități de învățământ din județul Botoșani, în primul semestru al acestui an școlar, se arată într-un raport al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, 27 dintre faptele de natură penală au fost comise în incintele instituțiilor, iar celelalte opt în zone adiacente. Din punct de vedere al încadrării juridice, au fost comise 25 de infracțiuni de lovire sau alte violențe, șapte furturi, o amenințare, un elev este cercetat pentru port sau folosire a fără drept de obiecte periculoase și un altul pentru violarea unui sediu profesional. A fost identificată, așadar, o pondere ridicată a infracțiunilor contra integrității corporale sau a sănătății.

„Cu toate că au fost înregistrate infracțiuni în domeniul siguranței școlare, cu ocazia analizelor de caz întocmite pentru fiecare caz în parte, nu au rezultat cauze care să conducă la concluzia confruntării cu un fenomen infracțional în acest sector. Prezența fizică a elevilor la orele de curs în semestrul I al anului școlar 2021-2022 a fost mai ridicată comparativ cu perioada semestrului I al anului școlar anterior”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.

21 dintre faptele anchetate au avut loc în mediul urban, iar 14 în mediul rural.

În primul semestru, Biroul de Siguranță Școlară a desfășurat cinci acțiuni în vederea asigurării unui climat de ordine în incintele și zonele adiacente unităților de învățământ.

 

Spune-ne opinia ta