VIDEO - Mesajul unui botoșănean pentru Ciolacu: ”Ne-a fugărit din țară să venim să lucrăm pentru străini!”

Drama muncitorilor români care sunt nevoiți să muncească în străinătate este o realitate dureroasă, generată, după cum reclamă aceștia, de închiderea fabricilor din România.

Mulți dintre acești oameni, printre ei numeroși botoșăneni, au fost nevoiți să își părăsească familiile și casele pentru a căuta un loc de muncă în țări străine, unde condițiile sunt adesea dificile și salariile, deși mai mari decât în țară, nu compensează întotdeauna sacrificiile făcute.

 

Închiderea fabricilor a dus la pierderea locurilor de muncă și la o creștere a șomajului în România, lăsând multe comunități în suferință. Mulți români au ales drumul străinătății, însă nici acolo nu este simplu. Adesea ei se confruntă cu prejudecăți și dificultăți de integrare în societățile străine, iar dorul de casă și de cei dragi îi apasă constant.

Migrația forțată nu îi afectează doar pe cei plecați, ci și pe familiile lor, care se confruntă cu lipsa sprijinului emoțional.

”La italieni cum se poate, iar la noi ați închis tot?”

Cezar Ilie Soroceanu este din Botoșani. Este unul dintre miile de români care și-au părăsit familiile pentru a munci în străinătate.



Aflat în Italia, botoșăneanul a răbufnit și a transmis un mesaj foarte dur către guvernanții din țara natală.

În cele mai puțin de trei minute, cât a înregistrat dintr-o fabrică din Italia, Cezar a adunat toată durerea celor plecați prin lume.

Botoșăneanul i s-a adresat mereu lui Ciolacu, premierul României, care în câteva rânduri a vorbit despre românii care muncesc în afara țarii numindu-i ”necalificați”.

”Uite necalificații, Ciolacule! Cară țeavă în Anglia. În România nu pot să stau să lucrez! Acasă la mine nu pot lucra așa, trebuie să car în Anglia. La italieni cum se poate, iar la noi ați închis tot? Ați închis 12.000 de fabrici de la Revoluție încoace! Hoților și bandiților! Ne-ați alungat să lucrăm numai pe afară! Cu 3000 de lei ce să faci în România?”, a spus Cezar Ilie Soroceanu.

”Ei au fabrici, au de toate, voi le-ați închis și ne-ați fugărit!”

Cezar l-a amintit în clipul său și pe Bolojan, actualul președinte interimar al României, repetând că românii sunt fugăriți din țara lor pentru a munci pentru străini.

”Uite, Ciolacule! Și Bolojan! Mergem în Anglia, ăsta e job-ul nostru, asta e munca. Ei au fabrici, au de toate, voi le-ați închis și ne-ați fugărit. Ne-au fugărit din țară să venim să lucrăm pentru străini!”, a mai spus botoșăneanul.

Oamenii care muncesc departe de țară spun că este esențial ca autoritățile din România să găsească soluții pentru a revitaliza economia locală și a oferi oportunități de muncă, astfel încât românii să nu mai fie nevoiți să plece în căutarea unei vieți mai bune.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hoț de biciclete plasat sub control judiciar de judecătorii botoșăneni!

astăzi, 13:26

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Suceava, c...

Arme aduse din Italia, găsite în locuința unui botoșănean, după ample percheziții!

astăzi, 12:44

La data de 22 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infr...

Casă în flăcări la Albești din cauza unui scurtcircuit, o vecină a sunat la 112!

astăzi, 11:59

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o locuință din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Alarma a fost dată de o vecină care a observat flăcările. La ...